VIDEO | Cîţu: Prioritatea zero este legea offshore. Trebuie adoptat mai ales în acest context al creşterii preţurilor la gaze

Publicat: 11/01/2022, 23:18
Actualizat: 12/01/2022, 00:53

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că prioritatea zero a sa este adoptarea legii offshore. El a precizat că va cere coaliției să nu mai amâne acest proiect, astfel încât până la 1 februarie să existe deja o variantă.

„Prioritatea zero este legea offshore. Este clar, pentru mine este foarte important acest proiect de lege, l-am pus pe masa coaliţiei la ultima şedinţă de coaliţie, trebuie să avem o variantă pentru 1 februarie. Există, mai sunt câteva detalii de discutat, dar trebuie să adoptăm acest proiect al legii offshore, mai ales în acest context al creşterii preţurilor la gaze”, a declarat Florin Cîţu.

Florin Cîţu a declarat că va cere ca în prima sesiune acest proiect să fie votat pentru că „nu mai avem timp de pierdut cu legea offshore”.

Există multe neînțelegeri între PSD şi PNL şi negocierile sunt blocate dintre Romgaz şi Exxon privind preluarea participaţiei în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, atâta timp cât întârzie adoptarea legii offshore, de care depind investițiile pentru extragerea gazelor din Marea Neagră.

PNL vrea jumătate – jumătate, PSD vrea ca statul să câștige mai mult, 60%, iar investitorii 40%. Subiectul va fi discutat în prima ședință a coaliției de guvernare.

Pe lângă neînțelegerile din coaliție, legea ar putea fi amânată, din nou, din cauză că Romgaz și Exxon nu au bătut palma încă pentru tranzacția prin care Romgaz vrea să cumpere acțiunile emise de Exxon, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep, alături de OMV Petrom.

În plus, mai există și amenințarea OMV Petrom. Reprezentanții companiei spuneau luna trecută că dacă legea nu va fi adoptată până la finalul anului 2021, deci termenul a fost depășit, atunci investițiile vor fi amânate pentru 2023.

OMV Petrom deține cealaltă jumătate din drepturile asupra perimetrului și are și statutul de operator al acestuia. Gazele din Marea Neagră urmează să-și piardă din valoare în următorii ani, în condițiile în care Uniunea Europeană pune accent pe energia din surse regenerabile și vede hidrogenul ca sursă a viitorului, în timp ce gazele au primit statut de combustibil de tranziție, de înlocuire a cărbunelui, urmând să se investească din ce în ce mai puțin în acest sector. Mare parte din atenția investitorilor s-a mutat pe zona de energie verde.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alex Ashraf se revoltă după acuzele aduse de Oana Zăvoranu! A rupt tăcerea: 'Eu am...
FOTO. Imagini incendiare cu actrița care l-a refuzat pe fotbalist! Cum arată femeia
Mirii cărora le-au murit la nuntă 25 de membri ai familiei povestesc ce s-a întâmplat....
Cum fac dragoste femeile musulmane înainte de căsătorie! Scandalos!
"Prea tânără, talentată. Cea mai mare tristeţe care există". DJ Lalla, condusă pe ultimul drum:...
La câți KM se schimbă uleiul la diesel, față de motoarele pe benzină?
VIDEO. S-a aflat cauza morții Laurei Roșca, alias DJ Lalla. "În urma autopsiei, așa s-a...
"Suntem morți pe interior" Primele declarații ale mirilor de la ''nunta groazei'' din Irak. Revan...
Două mașini de Poliție sunt implicate într-un accident rutier. Una a ajuns în șanț
1 octombrie 331 î.Hr. - Alexandru cel Mare îi învinge pe perşi în bătălia de...
O prezentatoare din România a început să plângă în direct, în această dimineață. Femeia primise...
Relațiile INCENDIARE din viața actriței care a jucat-o pe Prințesa Leia! Ce făcea cu...
BANCNOTELE SE SCHIMBĂ radical! Anunțul venit de la Banca Centrală
Misterul covidului, rezolvat. Ce au descoperit cercetătorii
Primul interviu acordat de mirii de la ”nunta groazei” din Irak, la care peste 110...
BANCUL ZILEI. Două tipe foarte frumoase discută în club: Dragă de când s-a cuplat cu...
Fanii Vacanta Mare sunt distrusi! Costel a murit… ce declaratii tulburatoare au fost spuse