Deputații juriști au decis în secret aseară deschiderea pușcăriilor: AMNISTIERE pentru infracțiunile cu închisoarea până la 7 ani și GRAȚIERE în întregime a pedepselor cu închisoarea până la 6 ani

Deputații juriști au decis în secret aseară deschiderea pușcăriilor: AMNISTIERE pentru infracțiunile cu închisoarea până la 7 ani și GRAȚIERE în întregime a pedepselor cu închisoarea până la 6 ani
Publicat: 10/12/2013, 14:14
Actualizat: 29/07/2014, 18:46

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat cu amendamente legea amnistiei și grațierii, inițiată de deputații Nicolae Păun și Mădălin Voicu. Astfel, pentru amnistie s-a prelungit termenul, putând intra sub incidența legii cei condamnați pentru infracțiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la șapte ani, iar pentru grațiere se încadrează cei care au pedepse de până la șase ani de închisoare cu executare. Termenele anterioare erau de până la patru ani pentru amnistie și de șapte ani pentru grațiere.

Cu toate că la ședința de aseară a Comisiei Juridice, proiectul de lege nu a fost pus pe ordinea de zi, ci a fost adoptat la secret într-o altă sală, iar la ședință nu au participat decât șapte membri ai Comisiei din cei 27, astăzi în plenul Camerei s-a anunțat că au fost prezenți 24 de membri ai Comsiei, iar 21 au votat pentru.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul că nu susține acest proiect legislativ. În plenul Camerei Deputaților, liderul grupului parlamentar al PNL, George Scutaru, a anunțat că „PNL consideră că această lege nu este oportună în acest moment”. Și PPDD a precizat că nu va vota acest proiect de lege.

Democrat-liberalii, prin vocea deputatului Adrian Gurzău, au reacționat dur spunând că acest proiect legislativ „îl face pe preafericutul sinucigaș Adrian Năstase să scape de toate dosarele penale”.

Legea amnistiei și grațierii a fost propusă de deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Proiectul celor doi parlamentari a fost respins de Senat 22 mai 2013, dar forul decizional este Camera Deputaților.

În cadrul Comisiei, amnistia și grațierea au fost susținute de PSD și PC și respinse de cei de la PNL. Liberalii susțin că vor vota împotriva acestei legi și în plenul Camerei Deputaților. Deputații din Comisia Juridică au operat aceste modificări pe șest, ei neprezentând presei faptul că s-au făcut aceste modificări sau raportul asupra legii. Acesta urmează să fie prezentat direct în plen, în momentul votului.

„Pentru înfăptuirea unor politici penale corecte, propunerea legislativă privind aministierea unor infracțiuni, grațierea și reducerea unor pedepse, oferă posibilitatea persoanelor condamnate, care au săvârșit infracțiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat și cei care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare, să beneficieze de clemența legiuitorului în sensul amnistierii și grațierii pedepselor aplicate de instanțele de judecată”, se arată în expunerea de motive. De asemenea, se invocă faptul că penitenciarele sunt suprapopulate.

Tot ieri, în cadrul Comisiei Juridice, deputații au votat legea lobby-ului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Mesajul transmis de Mihaela Rădulescu de ziua de naștere a iubitului ei, Felix Baumgartner: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii