Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene în GUVERNUL PONTA II. Tehnocratul tuturor partidelor

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene în GUVERNUL PONTA II. Tehnocratul tuturor partidelor
Publicat: 19/12/2012, 16:51
Actualizat: 20/05/2015, 04:17

Propus ministru al Fondurilor Europene în GUVERNUL PONTA 2, Eugen Teodorovici și-a construit în ultimii ani un profil de tehnocrat căruia nu i-a lipsit însă sprijinul politic. Ascensiunea sa în funcții-cheie din Ministerul Finanțelor, unde s-a ocupat de programele finanțate prin fonduri europene, s-a produs cu sprijinul PNL, în timpul guvernării Tăriceanu, fiind menținut o vreme de PDL, ca director, și preluat de PSD cu sprijinul căruia a devenit pe 9 decembrie și senator de Buzău.

Teodorovici nu este însă la prima tentativă de a intra în parlament. Înregimentarea încercată în 2008, pe filiera PNL- Nini Săpunaru, a eșuat însă o dată cu pierderea colegiului de senator de Vrancea în fața fostului ministru PDL Sorina Plăcintă. După instalarea guvernului Ponta I, a fost cooptat în echipa de consilieri a primului-ministru, fiind poate cea mai intens promovată figură de către Victor Ponta.

Înainte să fie desemnat oficial înlocuitorul lui Leonard Orban la minister, Teodorovici a fost ofertat de Ponta inclusiv pentru locul vacant de la Curtea Europeană de Conturi, rămas liber după respingerea ministrului Afacerilor Europene în Parlamentul European.

Plecarea de la Finanțe, pe ușa contractelor „de cumetrie”

La 41 de ani, Teodorovici are în urmă o carieră de 21 de ani ca funcționar la stat. A intrat în Ministerul Transporturilor în 1991, ca referent la Monitorizarea strategiilor și politicilor de resurse umane, a fost promocat director la un Departament de Integrare Europeană subordonat direct premierului în 1999, a trecut prin Ministerul de Externe, Ministerul Integrării și Ministerul Finanțelor, unde a ajuns în 2007 secretar de stat.

De la finanțe, unde a coordonat mai mulți ani programele ISPA și SAPARD, Teodorovici a plecat după un scandal care a implicat-o și pe soția sa la acea vreme. Subiectul a fost făcut public de ministrul PDL Radu Berceanu, care acuza în 2007 „cumetriile” din circuitul fondurilor comunitare, invocând conflictul de interese la acordarea unui contract de 12 milioane de euro, bani europeni, prin CNADNR, firmei DIWI Consult International, aparținând nașilor de cununie ai soților Teodorovici, Alexis și Cristina Gressier.

Contractul viza finanțarea studiilor tehnice pentru autostrada Nădlac-Sibiu, iar la acel moment Florentina Teodorovici era director pentru programe comunitare din Ministerul Transporturilor, poziție superioară CNADNR, în timp ce Eugen Teodorovici conducea Autoritatea de management al fondurilor europene pentru transporturi din Ministerul Finanțelor.

„Coordonatorul la nivel național al tuturor programelor și al relației cu Uniunea Europeană a fost, că nu mai e, un domn Teodorovici de la Ministerul Finanțelor, coordonatoarea de la nivelul Ministerului Transporturilor pentru Programul Operațional Sectorial de Transport este soția acestui domn, doamna Teodorovici”, își justifica eșecul licitației Radu Berceanu.

După plecarea de la Finanțe, Eugen Teodorovici a lucrat la Curtea de Conturi, unde a fost Directorul Direcției de audit FEDR din cadrul Autorității de Audit, până la revenirea în guvern.

Banii din AGA, de zece ori cât salariul

Anul 2007 a fost unul dintre cei mai buni pentru ministrul Teodorovici și din punct de vedere financiar. Din Adunările Generale ale Acționarilor în care a ajuns cu sprijinul PNL, secretarul de stat la acea vreme câștiga de zece ori mai mult decât salariul de demnitar. În total 140.000 de euro, arată declarația de avere din anul următor.

Cât a stat la Transporturi, până în 1999, Teodorovici a lucrat înclusiv cu președintele Traian Băsescu, cu care spune ministrul, nu a avut „niciun fel de probleme „.

Eugen Teodorovici a absolvit ASE, are un master în Relații Internaționale la SNSPA și doctoratul în Managementul Fondurilor Europene, din 2004.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York