PSD a decis întrebarea pentru membri, adresată azi, în cadrul referendumului intern. Nu se vorbește despre ieșirea de la guvernare
PSD va decide luni, prin vot, dacă își menține sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00. Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național vor fi consultați.
Înrebarea la care vor răspunde membrii Partidului Social Democrat este:
„Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali:
Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”, potrivit unor surse politice.
„Etapa normală este aceea ca președintele să ne cheme la consultări”
După votul la referendumul de luni urmează consultările cu președintele și discuțiile despre formula de guvernare.
„Luni vom da votul, vom vedea care va fi rezultatul și după aceea cred că etapa normală este aceea ca președintele să ne cheme la consultări și să vedem, fiecare partid, care este drumul pe care și-l dorește. Nu vreau să fac speculații, nu vreau să spun despre premieri tehnocrați, premieri liberali sau social-democrați”, a afirmat președintele PSD.
Cât priveşte partidul care ar trebui să numească un nou premier, Grindeanu a mai adăugat că, dacă se va păstra actualul protocol, atunci „Partidul Național Liberal ar trebui să dea următorul prim-ministru”.
„Nu cred că cineva este mulțumit de modul în care funcționează actuala coaliție”
Liderul PSD a reiterat ideea că social-democraţii nu vor susţine „un guvern minoritar și nu vor face vreo majoritate cu AUR. PSD ori intră în opoziție, ori va face parte dintr-o coaliție pro-europeană. Nu există alte variante”.
Luni, de la ora 17.00, aproape 5.000 de social-democraţi îşi vor exprima dorinţa prin vot.
„România și guvernul nu mai funcționează. România a devenit neguvernabilă, iar actul de guvernare este incoerent. Indiferent că ești social-democrat, liberal, userist sau faci parte din minoritățile naționale, nu cred că cineva este mulțumit de modul în care funcționează actuala coaliție”, a mai spus Grindeanu, sâmbătă.
„După votul de luni vom intra într-o nouă realitate politică”
Întrebat dacă PSD ar rămâne la guvernare în cazul schimbării premierului, Grindeanu a făcut trimitere la prevederile protocolului de rotație.
„Nu scrie nicăieri despre persoane. Nu scrie nici Sorin Grindeanu, nici Ilie Bolojan. Totul este impersonal. PNL-ul trebuie să dea prim-ministru până anul viitor, iar PSD să nominalizeze ulterior”, a explicat el.
În acest context, Grindeanu a lăsat deschisă și posibilitatea unui premier tehnocrat, fără a o confirma explicit, reiterând că „după votul de luni vom intra într-o nouă realitate politică, care trebuie clarificată rapid, dacă nu se dorește prelungirea crizei”.
Sorin Grindeanu: „Avem voie să ieșim de la guvernare fără să iasă unii în Piața Victoria?”