Prima pagină » Știri politice » GUVERNUL PONTA. „Intenția mea este ca FMI să plece cu o nouă scrisoare de intenție”

GUVERNUL PONTA. „Intenția mea este ca FMI să plece cu o nouă scrisoare de intenție”

GUVERNUL PONTA.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că intenția sa este ca delegația FMI, BM și CE, care se află în aceste zile la București, să plece din România cu o nouă scrisoare de intenție semnată de un guvern care are asemenea puteri, arătând că își dorește ca Guvernul să obțină votul în Parlament.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că intenția sa este ca delegația FMI, BM și CE, care se află în aceste zile la București, să plece din România cu o nouă scrisoare de intenție semnată de un guvern care are asemenea puteri, arătând că își dorește ca Guvernul să obțină votul în Parlament.

„Eu știu bine ce îmi doresc, îmi doresc ca acest guvern să obțină votul de încredere și să gestioneze cât mai rapid un guvern cu drepturi depline, un exemplu este că delegația FMI și BM se află în București în aceste zile și intenția mea și interesul României este ca această delegație să plece din România cu noua scrisoare de intenție semnată de un guvern care are asemenea puteri”, a precizat Victor Ponta.

Întrebat dacă USL are un „plan B” în cazul în care Guvernul USL nu va obține votul Parlamentului, Ponta a precizat că nu există un plan B, ci un plan constituțional, arătând că dacă guverne consecutiv nu vor primi votul Parlamentului se ajunge la alegeri anticipate.

„Guvernul PDL a fost demis de Parlament, dacă nici USL nu reușește să treacă de Parlament, soluția este cea prevăzută de Constituție, și anume alegeri anticipate”, a adăugat Ponta.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Bistrița, că punctele principale din programul de guvernare al USL, care priveau o eventuală guvernare după alegerile parlamentare, sunt „perfect valabile” și acum.

El a adăugat că Guvernul pentru care va cere votul de învestitură al Parlamentului este un „Guvern special” și unul cu un mandat limitat în timp, până la alegeri.

„Dincolo de ceea ce mi-am asumat în fața Parlamentului, voi preciza, în săptămâna viitoare, calendarul punerii în aplicare a programului nostru de guvernare, evident, după ce aflu, în mod oficial, care este situația în acest moment a finanțelor țării. Voi avea, de altfel, în zilele următoare, o întâlnire cu ministrul în funcție, domnul Bogdan Drăgoi, și vreau să îi mulțumesc public pentru disponibilitatea și sprijinul pe care e dispus să mi-l acorde. Voi avea o întânire, imediat, cu delegația FMI și a Comisiei Europene care se află la București”, a spus Ponta.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, după căderea Guvernului Ungureanu, că misiunea de evaluare a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autoritățile române, dar va continua discuțiile tehnice atât în ceea ce privește criteriile de îndeplinit, cât și perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în țară cel puțin câteva zile.

„Vor continua discuțiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discuții legate de țintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistența tehnică, iar acestea pot fi continuate, fără a se mai negocia nimic”, a declarat Mihai Tănăsescu.

Întrebat dacă delegația FMI ar putea părăsi România mai devreme de 7 mai, termenul inițial pentru finalizarea misiunii de evaluare, Tănăsescu a răspuns că, cel puțin în următoarele zile din săptămâna viitoare, echipa se va mai afla la București pentru discuții tehnice.

Negocierile între FMI și autoritățile române vor fi reluate abia când va fi aprobat un nou Guvern.

Cea mai stringentă problemă aflată în negociere în cadrul acestei misiuni o reprezenta decizia de majorare a salariilor bugetarilor cu 16%, pentru a le readuce la nivelul din iunie 2010. Acest punct era absolut necesar pentru ca Guvernul să poată majora legal salariile, fără să încalce legea responsabilității fiscal-bugetare.

În primele zile ale negocierilor, FMI și experții români negociau redefinirea indicatorilor macroeconomici pentru acest an, pe baza cărora fie calculat spațiul fiscal necesar majorării salariilor bugetarilor.

Fără aceste prognoze, FMI și Comisia Europeană nu-și pot da acordul privind majorările salariale.

Misiunea urma să evalueze și stadiul restructurării și privatizării societăților de stat, și să definitiveze calendarul de majorare a prețurilor la gaze și energie.

Alina Novăceanu, [email protected]

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare