Iliescu, la protestul revoluționarilor: „Măi, asta e o porcărie ceea ce faceți voi”. GALERIE FOTO

Publicat: 08/10/2012, 14:01
Actualizat: 14/07/2016, 10:59

Fostul șef de stat Ion Iliescu a fost huiduit și apostrofat de un grup de revoluționari aflați, luni, în fața sediului central al PSD, care i-au cerut demiterea secretarului de stat Sorin Meșter și rezolvarea situației revoluționarilor.

Revoluționarii s-au strâns luni dimineață în fața sediului PSD din Șoseaua Kiseleff, pentru a protesta în paralel cu ședința săptămânală a conducerii PSD.

Ei au scandat „Jos Iliescu!”, „PSD fără Iliescu!” și au cerut ca un reprezentant al conducerii partidului să vină la discuții.

Doi dintre protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău.

Iliescu a venit la ședința PSD programată luni dimineață, dar a folosit intrarea din spatele sediului, în condițiile în care revoluționarii scandau în față.

După zece minute de la sosire, Iliescu a ieșit din sesiul PSD și a mers în mijlocul revoluționarilor, care l-au huiduit și apostrofat.

„Nu se poate să vă bateți joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!”, i-au spus revoluționarii lui Iliescu. Ei i-au mai spus că își doresc recăpătarea drepturilor luate abuziv.

Fostul șef de stat le-a spus revoluționarilor că fostul premier Emil Boc a eliminat aceste drepturi.

„Acum Guvernul caută soluții, dar nu are prevederi bugetare pe acest an”, le-a spus Iliescu protestatarilor.

„Nu ne interesează pe noi, domnul președinte”, i-au replicat aceștia.

„Băi, vă interesează sau nu, este un calcul”, le-a spus Iliescu. „Meșter caută soluții. Cine vă incită împotriva lui Meșter? Este singurul om care caută soluții cu corectitudine. El a început să discute cu asociațiile. Tu îmi spui mie? Eu discut cu el concret”, a spus Iliescu.

El le-a spus revoluțioanrilor că sunt incitați împotriva lui Meșter.

„Măi, asta e o porcărie ceea ce faceți voi”, le-a mai spus Iliescu.

După circa 25 de minute de discuții aprinse cu revoluționarii, Iliescu s-a retras în sediul PSD, acești continuând să scandeze împotriva PSD și a USL, reproșându-le faptul că, de când au venit la putere, nu au rezolvat situația revoluționarilor.

La ora transmisterii acestei știri, protestul revoluționarilor continuă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
În ce stare se află Florin Piersic după ce ar fi contactat o bacterie nosocomială!...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia