Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis, la braț cu Joe BIDEN, în Biroul Oval / NATO, Ucraina și Visa Waiver sunt subiectele discutate de șeful statului cu președintele SUA

Klaus Iohannis, la braț cu Joe BIDEN, în Biroul Oval / NATO, Ucraina și Visa Waiver sunt subiectele discutate de șeful statului cu președintele SUA

Galerie Foto 3

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost primit în Biroul Oval de președintele Statelor Unite, Joe Biden. 

UPDATE

La finalul întrevederii, Klaus Iohannis a comunicat subiectele discutate cu președintele Joe Biden. Principalele declarații:

”Am discutat cu Președintele Biden despre Parteneriatul Strategic dintre țările noastre, cum îl putem face mai puternic și cum îl putem aprofunda, astfel încât să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm în acest context global extrem de complicat.

I-am mulțumit Președintelui Biden pentru contribuția substanțială a Statelor Unite la asigurarea securității României și a întregului Flanc Estic și, totodată, la recunoașterea rolului strategic al Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Prezența trupelor americane pe teritoriul țării noastre, într-un număr sporit, reprezintă un factor de siguranță și stabilitate, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune.

Președintele Biden și-a exprimat aprecierea deosebită față de eforturile consistente pe care România le face în beneficiul spațiului aliat și, totodată, pentru sprijinul continuu pe care îl acordăm Ucrainei, inclusiv prin facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina spre piețele lumii.

Subliniez că tema securității nu este doar una strict militară, ci trebuie abordată într-un sens mult mai larg, deoarece de aceasta depind siguranța cetățenilor noștri și susținerea principiilor democratice pe care sunt fondate societățile noastre.

Desigur, am abordat și problema admiterii României în programul Visa Waiver, aspect foarte important pentru toți cetățenii români. Obiectivul nostru este să îndeplinim toate condițiile pentru includerea în acest program și suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat.

Am discutat, evident, și despre pregătirea Summitului aniversar de la Washington din luna iulie a acestui an și despre obiectivele României acolo. Este important ca la această reuniune să reconfirmăm unitatea și coordonarea transatlantice.

Un subiect important în discuțiile noastre a fost, bineînțeles, Ucraina. România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar și i-am transmis acest lucru și Președintelui Biden. Prioritatea noastră comună, atât a Uniunii Europene, cât și a Statelor Unite, este aceea de a nu permite Rusiei să câștige acest război în Ucraina.
Acestea au fost pe scurt temele pe care le-am abordat.”

UPDATE

Klaus Iohannis și Joe Biden au intrat zâmbitori în Biroul Oval. Președintele american îl ține de braț pe Klaus Iohannis, după cum se observă din imaginile difuzate de Administrația Prezidențială.

„Vreau să știți cu toții că în perioada în care am fost senator am lucrat intens ca România să intre în NATO”, a spus Biden, de braț cu Iohannis. „Cel mai mare succes al meu”, a completat președintele american. „Și rezultatul este foarte bun, nu-i așa?”, a fost replica lui Iohannis.

Discuțiile s-au axat pe calitatea de membru al României în NATO. Iohannis a transmis că „am reușit nu numai să devenim membri NATO, mulțumită vouă și altora care au luptat pentru noi, acum 20 de ani, dar am reușit și să lucrăm la relația noastră bilaterală care a devenit din ce în ce mai puternică”.

Iohannis a mai spus că țara noastră a reușit să facă „legătura transatlantică mai puternică”

Din punctul meu de vedere această legătură transatlantică este piatra de temelie a modului democratic de a trăi, a valorilor și cum vedem viitorul națiunilor noastre și cum putem asigura securitatea popoarelor noastre, a spus Iohannis.

„Desigur, vom discuta și obiectivele care rămân de atins. Lucrăm la programul scutirii de vize, Visa Waiver, și sperăm să dea rezultate într-un timp destul de scurt”, a completat Iohannis, înaintea discuțiilor cu Joe Biden.

Și subiectul Ucraina a fost atins. „Cea mai mare problemă este aceea de a găsi o cale de a reinstaura pacea și de ajuta Ucraina și pe ucraineni. Vom căuta soluții pentru a sprijini Ucraina, România are rezultate bune în sprijinul Ucrainei”, a afirmat șeful statului.

Trebuie să găsim soluții pentru a împiedica Rusia să câștige acest război în Ucraina și trebuie să stăm uniți și să lucrăm împreună.

UPDATE

Klaus Iohannis declară, în Biroul Oval, că „vom căuta soluții pentru a sprijini Ucraina, România are rezultate bune în sprijinul Ucrainei”

Antena 3 a prezentat imagini de la întâlnirea celor doi președinți, din Biroul Oval. Joe Biden afirmă că „România a făcut enorm pentru legătura transatlantică”.

Președintele american a mulțumit României pentru găzduirea soldaților americani.

Klaus Iohannis a adus aminte de programul Visa Waiver, în discuțiile cu președintele Joe Biden, deși nu acesta are cuvântul final pe această chestiune.

UPDATE

Din cauza întârzierii întrevederii celor doi președinți, declarațiile de presă ale lui Klaus Iohannis au fost amânate după ora 22.00

Știrea inițială

Deși era programată pentru ora 13.30, ora locală, întâlnirea a fost amânată o jumătate de oră. Klaus Iohannis va susține declarații de presă, după întrevederea cu președintele SUA, în jurul orei 22.00.

Klaus Iohannis este într-o vizită de două zile în Statele Unite, unde va primi Premiul pentru Distinguished Leadership 2024 din partea Atlantic Council, într-o ceremonie care va avea loc la Washington D.C., joi, la ora 02.00, ora României.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, întâlnirea dintre preşedintele SUA şi Klaus Iohannis va marca 20 de ani de la intrarea României în Alianţa Nord-Altantică NATO, ocazie cu care Biden îi va mulţumi preşedintelui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România şi va recunoaşte multiplele contribuţii pe care România, „un aliat necondiţionat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”.


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 10 ianuarie 2026: Două zodii primesc ajutor financiar, altele simt o mare ușurare sufletească
Digi24
Culisele cursei globale pentru scăparea lui Maduro: întâlnirea secretă de la Vatican și oferta Rusiei
Cancan.ro
S-a aflat cauza reală a morții lui Gabriel din Buzău. Ce i-a curmat viața, de fapt. Familia se pregătește de înmormântare
Prosport.ro
Un turist cazat pentru a doua oară la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov a surprins personalul: „Încă nu ne vine să credem!”
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
Mediafax
A fost arestat cel mai periculos chinez din „imperiul mafiei cibernetice”. Avea centre de muncă forțată unde-și derula escrocheriile
Click
Vali Vijelie și impozitul pe cele 30 de apartamente. Cât scoate din buzunar anual pentru locuințele sale
Digi24
Rusia ridică miza și readuce în joc Oreșnik. De ce a aruncat Putin în luptă o armă pe care n-a mai folosit-o din 2024
Cancan.ro
Dorian Popa riscă să meargă la ÎNCHISOARE! Vești proaste pentru influencer la început de 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra King după divorțul de Ilie Năstase! Actrița americană a fost a doua soție a legendarului tenismen român
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rusia a folosit din nou o „nucleară” împotriva Ucrainei. Racheta Oreșnik, lansată de pe un vehicul 12×12
Descopera.ro
Un obiect imposibil a fost găsit în spațiu!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Ordinul militar din 1952 care s-ar activa imediat în cazul unui atac asupra Groenlandei