Monica Macovei: La ședința Parlamentului nu e nevoie de cvorum, conform Regulamentului

Monica Macovei: La ședința Parlamentului nu e nevoie de cvorum, conform Regulamentului
Publicat: 27/08/2012, 15:45
Actualizat: 28/09/2018, 00:20

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susține că la ședința Parlamentului pentru citirea hotărârii CC privind referendumul din 29 iulie nu e nevoie de cvorum.

„Pentru ședința de astăzi în care se citește decizia Curții Constituționale privind invalidarea referendumului nu e nevoie de cvorum nici pentru prezență, nici pentru citire. În plus, în această ședință nu se poate lua nicio decizie de către Parlament cu privire la referendum. Doar se citește dispozitivul hotărârii Curții Constituționale”, susține Macovei, într-o declarație remisă, luni, agenției MEDIAFAX.

Monica Macovei amintește și prevederile articolului 39 din Regulamentul sedințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în care sunt menționate situațiile în care e nevoie de cvorum, respectiv: „În toate cazurile în care Camera Deputaților și Senatul, în ședințe comune, adoptă legi, hotărâri sau moțiuni, trebuie să fie prezenți cel putin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului”

Macovei arată că niciuna dintre situațiile menționate în Regulament nu se aplică în cazul citirii deciziei CC.

„Imediat după citire în plenul Camerelor reunite, decizia Curții Constituționale trebuie publicată în Monitorul Oficial. Se închide astfel o primă etapă a crizei politice”, încheie Monica Macovei.

Parlamentarii PSD și PNL vor boicota ședința Parlamentului în care urmează să fie citită decizia CC. De altfel, deși trebuia să înceapă la ora 15.00, ședința a fost amânată până la ora 16.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×