Planurile primarului de la Sectorul 6 pentru cea mai aglomerată zonă din București: Sunt împotriva parcărilor supraterane

Publicat: 06/09/2016, 11:10
Actualizat: 26/03/2019, 13:57

În cadrul interviului acordat agenției de presă MEDIAFAX, Gabriel Mutu a precizat că, de anul viitor, are în plan ca pe toate străzile secundare din Sectorul 6 să introducă sensuri unice de circulație a mașinilor, iar prima zonă unde vor fi implementate aceste sensuri unice va fi cartierul Militari. Astfel, a explicat primarul Sectorului 6, numărul locurilor de parcare ar putea crește cu până la 30%, fiindcă șoferii vor putea lăsa mașinile pe ambele părți ale drumului.

Totodată, edilul a explicat și planurile de investiții pe care le are primăria în vederea amenajării unui centru medical destinat copiilor și vârstnicilor precum și construirea a două blocuri cu locuințe sociale și pentru tineri.

Iar cu privire la parcul Drumul Taberei, Gabriel Mutu a dezvăluit că reamenajarea realizată cu bani de la Uniunea Europeană nu s-a realizat corect, astfel încât acum Primăria Sectorului 6 e obligată să restituie Ministerului Dezvoltării, din bugetul local, nu mai puțin de opt milioane de lei.

Redăm integral interviul acordat MEDIAFAX de primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu:

Reporter: Domnule primar, cât din activitatea dumneavoastră se desfășoară la birou și cât pe teren?

Gabriel Mutu: De la opt dimineața până la ora 16:30 sunt prezent în primărie, având în vedere că avem foarte multe documente, foarte multe acte care trebuie semnate, pot spune că avem metri cubi săptămânal de semnat, mii de documente și de la 16:30, în permanență, în fiecare zi sunt prezent pe stradă. Pe de-o parte pentru a verifica investițiile care sunt în curs în sector și pe de altă parte pentru a identifica alte teme care trebuie rezolvate și doresc să le preiau direct de la sursă, direct de la oamenii care locuiesc în acest sector.

Reporter: Ce ați găsit în Primăria Sectorului 6 în momentul în care ați devenit primar și ce ați găsit pe teren, apoi, când ați ieșit?

Gabriel Mutu: Aș începe invers. Pe teren știam ce este, pentru că în ultimii doi ani și jumătate, chiar trei ani de zile, am fost prezent aproape în fiecare zi în Sector și știam exact ce se întâmplă în Sector. Iar în primărie am găsit, pe de-o parte, oameni care și-ar fi dorit să se implice, dar nu erau lăsați, și pe de altă parte, cum să spun, dezorganizare din punct de vedere al strategiei care ar fi trebuit să fie aplicată în sector. Și aici discutăm, spre exemplu, în primul rând despre prezență. Am explicat că simpla prezență a oamenilor în Direcțiile pe care le conduc sau în care lucrează rezolvă cel puțin 30% din problemele pe care le avem. Și așa este!

Reporter: Ne putem aștepta ca de anul viitor să vedem noi parcări în Sectorul 6?

Gabriel Mutu: Da, pot să spun următorul lucru, am cerut ADP Sector 6 să ia în calcul reproiectarea locurilor de parcare existente. Ce se întâmplă, ele până în acest moment nu au fost gândite și realizate în baza unor proiecte cu analiză serioasă în spate, ci, pur și simplu erau locuri de parcare trasate și cam atât. Prin simpla reproiectare a acestor locuri, putem câștiga cel puțin 15-20% mai multe locuri de parcare. Parcările supraterane nu le-am susținut și nu le voi susține, având în vedere că noi suntem într-un deficit de spațiu verde foarte mare. Am avut discuții și cu marii retaileri, cu parte din retailerii din Sector pentru a deschide parcările pe timp de noapte, astfel încât aceste parcări să preia din necesarul locurilor de parcare pentru reședință. Pe de altă parte, vorbeam mai devreme de introducerea sensurilor unice în Sectorul 6.

Reporter: Așadar, ne-am putea aștepta ca de anul acesta sau de anul viitor străzile secundare din Sectorul 6 majoritatea să fie cu sensuri unice sau chiar toate?

Gabriel Mutu: Da, în această toamnă vrem să introducem o zonă, facem un proiect pilot și introducem aceste sensuri unice, vedem exact care este reacția, pentru că este foarte important să nu greșim. Nu poți introduce sensuri unice în tot sectorul, având în vedere că, totuși, avem peste 600 de străzi și să fie greșit proiectul și să avem altă problemă. De aceea, mergem cu un proiect pilot, testăm, vedem ce se întâmplă, și dacă este funcțional, feedback-ul este pozitiv, de la anul facem acest sistem în tot sectorul.

Reporter: Unde va fi demarat acest proiect pilot?

Gabriel Mutu: În zona Militari, nu vă spun în acest moment care este perimetrul exact, dar în cartierul Militari cu siguranță.

Reporter: Din punct de vedere al investiției în locuințe, există vreun proiect pe agenda dumneavoastră anul acesta sau anul viitor?

Gabriel Mutu: Da, am avut o discuție foarte aplicată cu doamna Gabriela Firea pe acest subiect. Este un subiect care este de actualitate pentru toate sectoarele. Chiar s-a făcut un prim pas în relația cu Sectorul 6, în sensul că s-a dat în administrarea sectorului o suprafață de teren pentru construirea de locuințe sociale și locuințe pentru tineri. La anul, intenționez ca unul dintre proiecte să fie demarat și să începem construirea de locuințe sociale și locuințe pentru tineri. Sectorul 6 are nevoie de foarte multe locuințe sociale, vorbim de peste 1.000 de locuințe. La partea de locuințe pentru tineri, la fel, vorbim de peste 1.500 de cereri. Din păcate, nu vom avea posibilitatea să rezolvăm această problemă integral, pentru că, pe de-o parte nu avem fonduri, nu te poți angaja să construiești în patru ani de zile 2.000-3.000 de locuințe, pentru că nu ai din ce. Dar, anul viitor vom demara, eu sper, primul proiect, să atingă un număr de peste 150 de locuințe, garsoniere, apartamente cu două camere, cu trei camere și să putem rezolva cazurile sociale foarte, foarte grave.

Reporter: Aveți cumva vreun proiect și în vederea investiției într-o unitate medicală, într-un spital?

Gabriel Mutu: Da, Sectorul 6 are o clădire construită, ea a fost gândită inițial ca și centru pentru bătrâni, ulterior s-a încercat a fi transformată în centru medical, iar în acest moment analizăm toate posibilitățile și variantele legale ca această clădire să fie deschisă ca și centru medical pentru Sectorul 6. Un centru medical care să ofere pe de-o parte servicii pentru copii și pe de altă parte servicii medicale pentru bătrâni – cardiologie, reumatologie, lucrurile pe care le întâlnești mai des de la o anumită vârstă pentru persoanele vârstnice. Eu sper ca în acest an centrul medical Sfântul Nectarie, pentru că așa este denumit, așa se numește, să fie funcțional.

Reporter: Un audit al Curții de Conturi a arătat că modul în care a fost reabilitat parcul Drumul Taberei nu a fost unul tocmai corect, tocmai justificat. Ați reușit să vedeți acele documente, să vedeți exact ce au reclamat cei de la Curtea de Conturi, unde au fost problemele?

Gabriel Mutu: La parcul Drumul Taberei, problema este mult mai complexă în sensul că, în opinia mea. proiectul a fost greșit de la bun început. Soluțiile tehnice pe care acei proiectanți, arhitecți le-au prezentat și au și devenit obligatorii au fost greșite. În acest moment noi suntem puși în situația în care, pentru a rezolva aceste probleme, fie trebuie să dăm bani înapoi, fie trebuie să cheltuim bani în plus. Nu avem altă formulă pentru că contractul de finanțare prevede foarte clar că dacă înlocuiești o soluție tehnică aprobată și finanțată, banii alocați pentru acea soluție trebuie plătiți din bugetul local și, categoric, soluția pe care o aplici pentru a înlocui soluția inițială te costă în plus bani din bugetul local. Aleile din interiorul parcului au fost prevăzute cu pietriș mărgăritar stabilizat cu rășină și care grosimea acestui strat este sub un centimetru. Niciodată această soluție, acel pietriș nu va rezista și de fiecare dată, la fiecare an, vei fi obligat să faci intervenții pe acele suprafețe. Și nu sunt puține. Parcul Drumul Taberei este cel mai mare parc din Sectorul 6, are în jur de 17 hectare și discutăm de foarte multe alei, iar soluțiile aplicate au fost greșite de la bun început și noi suntem puși în situația de a schimba aceste soluții pentru că nu avem altă variantă tehnică. Pe de-o parte trebuie să dăm bani înapoi pe finanțare europeană, iar pe de altă parte soluția pe care o vom aplica necesită bani. De unde? Din bugetul local.

Reporter: Trebuie să ne așteptăm ca parcul Drumul Taberi să intre într-o nouă etapă de refacere, de renovare?

Gabriel Mutu: Nu, nu intenționăm să îl închidem, însă vom avea zone din parcul Drumul Taberei care vor fi protejate astfel încât să putem face intervenții pe aleile respective. Pe spațiul verde intenționez să plantăm copaci noi, deci să venim cu mai mult verde. Pentru că există zone, din păcate, în acest parc unde numărul copacilor prevăzuți în acest proiect a fost insuficient și nu reclam doar eu, o reclamă toată lumea, toți cei care locuiesc în zonă și se vede și cu ochiul liber și intenționăm să plantăm copaci în această toamnă.

Reporter: Primăria Sectorului 6 ar putea fi nevoită să dea bani europeni înapoi pentru acest parc?

Gabriel Mutu: Am și dat banii. Am avut o corecție negativă pe care am fost obligați să o plătim și se plătește. Sunt în jur de opt milioane de lei pe care îi plătim către Ministerul Dezvoltării. Faptul că vii cu această soluție pe alei (n.r. pietriș mărgăritar) pentru comisia Europeană a reprezentat un criteriu, sau parte de punctaj suplimentar și a devenit mai eligibil proiectul, ceea ce din punctul nostru de vedere și acum se vede, că soluția nu este în regulă. Gândiți-vă ce ar însemna într-un parc unde îți intră mii de oameni, zeci de mii de oameni săptămânal, să ai pietriș. Îl iei în picior, îl arunci pe spațiul verde, în fiecare săptămână trebuie să îl completezi, deci nu e în regulă.

Reporter: Cum se împarte și cum se împacă rangul pe care îl aveți în francmasoneria din România cu acest statut de primar al Sectorului 6?

Gabriel Mutu: Eu am mai discutat, este o temă, nu mă deranjează să o discut, a fi francmason eu cred că este o calitate, este un lucru benefic. De ce? Pentru că înveți multe lucruri și te perfecționezi. Cei care nu înțeleg lucrul ăsta și pun francmasoneria sub semnul, nu știu, semne de întrebare asupra acestei calități eu cred că nu știu foarte bine despre ce este vorba. Și ca să vă răspund la întrebare, nu știu, după cum bine-vedeți nu am niciun fel de problemă, în timpul zile sunt la primărie și îmi derulez activitatea în cadrul primăriei, după-amiaza ies în teritoriu, nu am niciun fel de, eu știu, comportament diferit față de cel pe care îl aveți dumneavoastră. O carte bună nu poate decât să îți completeze în bine și atitudinea și cunoștințele, cam așa este și cu francmasoneria. Și francmasoneria este, reprezintă, cum să spun eu, o carte deschisă. Sunt publicații, cărți și foarte mulți intelectuali care au scris despre francmasonerie și au explicat ce înseamă, ce reprezintă francmasoneria. În momentul în care ai un mediu în care te perfecționezi nu poți să comentezi decât în zona pozitivă, că e bine, nu? Este ca și când mergi la școală și ai un profesor foarte bun. Te educă, te pregătește pentru viață, poți avea succes sau rezultate mai bune în ceea ce faci în viitor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York