Ponta despre Știrbeț, care a propus reorganizare în 14 regiuni: Și-a dat seama că USL are dreptate

Ponta despre Știrbeț, care a propus reorganizare în 14 regiuni: Și-a dat seama că USL are dreptate
Publicat: 19/05/2012, 22:03
Actualizat: 21/05/2012, 12:05

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, despre proiectul de reorganizare administrativă propus de deputatul PDL Cornel Știrbeț, candidat la șefia CJ Sibiu, că acesta este „extrem de ipocrit”, spunând, ironic, că Știrbeț și-a dat seama acum că „USL are dreptate”.

Întrebat ce părere are de faptul că proiectul de reorganizare administrativă prezentat de candidatul PDL la șefia Consiliului Județean Sibiu, Cornel Știrbeț, seamănă cu cel al USL, prezentat anul trecut, premierul Victor Ponta a spus, ironic, că deputatul PDL și-a dat seama că USL are dreptate.

„Sper că nu a trecut la USL că nu l-aș vrea (Cornel Știrbeț – n.r.). Putem spune că este extrem de ipocrit. Anul trecut a fost bătălia declanșată de președintele Băsescu și de PDL pentru desființarea județelor, caz în care Sibiul ar fi avut capitala la Brașov. Nu l-am auzit să scoată un cuvânt pe tema asta. Nici pe doamna Turcan, nici pe domnul Ariton, cel mai ilustru ministru al Economiei. Cred că nici dânsul nu știe că a fost ministru. Înțeleg că acum domnul Știrbeț și-a dat seama că are USL dreptate. Să voteze cu USL”, a spus ironic premierul, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Acesta a anunțat că USL menține proiectul de reorganizare a țării, pe care l-ar pune în aplicare de anul viitor, începând cu modificările legislative necesare.

„Dincolo de lucrurile caraghioase în care se pun cei de la PDL, vreau să anunț oficial că nu s-a schimbat nimic, strategia USL vizavi de dezvoltarea regională arată foarte clar că județele actuale rămân, că vor fi regiuni, cu președinte de regiune, iar consiliul regional și alegerile și aceste structuri trebuie să înceapă să funcționeze din 2014 odată cu noul exercițiu financiar al UE. Și din punctul meu de vedere, sper să fiu prim ministru și atunci, dacă nu sunt prea optimist, cât mai multe atribuții ale Guvernului central să meargă către regiuni. Să fie o descentralizare adevărată. Nu mai vreau să văd locuitori ai Sibiului și primari ai Sibiului că merg la București să le semneze un ministru nu știu ce hârtie. Trăim în secolul 21, totul este electronic și noi tot umblăm cu hârtii și dosare pe la ministere conduse de tot felul de doamne care țineau neapărat să vămuiască tot. Acesta este proiectul USL și îl vom pune în practică. 2013 este anul de modificări legislative, inclusiv cele constituționale, iar în 2014 trebuie să avem consiliu regional, președinte regional și atribuții cât mai multe de la guvern către regiuni. Dar fără desființarea județelor”, a spus Victor Ponta.

Deputatul PDL Cornel Știrbeț, candidat la președinția Consiliului Județean Sibiu, a prezentat, miercuri, într-o conferință de presă, principalul proiect pe care și l-a propus în cazul în care va câștiga alegerile locale, și anume reorganizarea administrativ-teritorială a țării în 14 regiuni, Sibiul urmând să fie centrul unei regiuni care cuprinde și județele Mureș și Alba.

Potrivit acestuia, cele șapte regiuni de dezvoltare actuale au fost făcute „pentru a satisface cerința de preaderare la UE” și nu sunt funcționale.

Proiectul pe care Știrbeț îl va lansa în curând în dezbatere publică nu presupune desființarea județelor actuale, ci înființarea a 14 regiuni, alcătuite din câte trei județe. Excepție ar fi regiunea cu reședința în municipiul București, care ar avea în componență două județe și municipiul București. Municipiile reședință de regiune au fost stabilite „pe baza nivelului actual al dezvoltării economice, a perspectivelor de dezvoltare economică, socială și culturală, de existența aeroporturilor, de numărul populației și de alte criterii de ordin socio-cultural”.

Astfel, cele 14 regiuni ar avea reședințele în municipiile București (municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov), Arad (Arad, Gorj și Hunedoara), Brașov (Brașov, Covasna și Harghita), Cluj-Napoca (Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj), Craiova (Dolj, Olt și Vâlcea), Constanța (Călărași, Constanța și Tulcea), Galați (Brăila, Galați și Vrancea), Iași (Bacău, Iași, și Vaslui), Oradea (Baia Mare – Maramureș, n.r.-, Bihor și Satu Mare), Pitești (Argeș, Dâmbovița și Teleorman), Ploiești (Buzău, Ialomița și Prahova), Sibiu (Alba, Mureș și Sibiu), Suceava (Botoșani, Neamț și Suceava), Timișoara (Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș).

Proiectul prevede o perioadă de tranziție: până la alegerile din 2016, regiunile ar putea fi conduse de un comitet director, cu atribuții executive, format din cei trei președinți de consilii județene care vor fi aleși în 10 iunie 2012, și de un consiliu regional, format din toți consilierii județeni aleși, consiliu cu atribuții deliberative. După alegerile din 2016, consiliul regional ar fi format din 55-61 de consilieri regionali, în funcție de numărul populației fiecărei regiuni, aleși prin vot. Aceștia vor alege dintre membri un președinte, trei vicepreședinți – reprezentanți ai celor trei județe și un secretar executiv.

O a doua etapă propusă de Cornel Știrbeț, care ar putea începe la sfârșitul anului 2014, este organizarea districtuală, districtele fiind constituite din două sau mai multe municipii, orașe sau comune, acoperind un teritoriu cu o populație de cel puțin 5.000 de locuitori.

El a spus că nu a realizat „acest proiect pentru a face regiunea Sibiu sau pentru a pune Sibiul în centrul unei regiuni, ci pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare și atragerea de fonduri europene, de atragere de investitori mari”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×