Ponta i-a scris președintelui CE că PDL nu respectă decizia CC privind referendumul. „Deciziile Curții nu sunt respectate tocmai de către cei care strigau că e lovitură de stat”

Ponta i-a scris președintelui CE că PDL nu respectă decizia CC privind referendumul. Deciziile Curții nu sunt respectate tocmai de către cei care strigau că e lovitură de stat
Publicat: 25/07/2012, 12:53
Actualizat: 03/07/2013, 18:47

Premierul Victor Ponta a anunțat că i-a transmis președintelui Comisiei Europene o scrisoare în care prezintă ultimele evenimente legate de referendum, precum și faptul că deciziile Curții Constituționale nu sunt respectate de membrii PDL, anume tocmai de către cei care reclamau încălcarea legii.

„Deciziile Curții nu sunt respectate tocmai de către cei care strigau că e lovitură de stat. Prima dată este rușinea celui care înșală, a doua oară este rușinea ta dacă te mai lași păcălit”, a spus Ponta, în ședințade guvern.

Premierul Victor Ponta a anunțat marți că va trimite Comisiei Europene, grupurilor din Parlamentul European și prim-miniștrilor europeni scrisori în care va arăta că au fost „înșelați și escrocați” de către Băsescu și PDL atunci când au insistat pentru respectarea deciziei CC de prezență la referendum.

El a precizat că astfel de scrisori, în care se va arăta că oficialii de la Bruxelles au fost escrocați de Băsescu și membrii PDL când au insistat pentru respectarea deciziei Curții Constituționale de asigurare la referendumul de demitere a președintelui a unei prezențe de 50% plus unu din numărul cetățenilor cu drept de vot, vor fi transmise inclusiv oficialilor Parlamentului European și membrilor grupului Partidului Popular European.

„Vreau să îmi exprim amărăciunea asupra faptului că Traian Băsescu și PDL i-au înșelat și i-au escrocat pe partenerii noștri internaționali, începând cu Comisia Europeană, atunci când au cerut să se respecte deciziile Curții Constituționale, pentru că așa e bine pentru România. Eu am ținut cont de aceste observații, Comisia Europeană, partenerii noștri europeni au pus niște probleme de principiu, să respectăm deciziile Curții Constituționale, dar nu s-au așteptat că tocmai cei care strigă vor fi primii care vor încălca aceste decizii, motiv pentru care astăzi voi trimite o scrisoare atât președintelui Comisiei Europene, președintelui Parlamentului European, cât și primilor-miniștri și președinților grupurilor parlamentare din Parlamentul European, inclusiv grupului Partidului Popular European. Sunt absolut convins că Partidul Popular European și partenerii europeni vor constata că au fost trași pe sfoară de Băsescu și de PDL (…) Îmi voi cere scuze în numele României pentru faptul că președintele suspendat și câțiva reprezentanți ai PDL practic s-au folosit și i-au înșelat pe partenerii noștri europeni pentru un scop care acum este evident. Genul ăsta de escrocherie caracterizează foarte clar modul în care Traian Băsescu și PDL au câștigat până acum”, a spus Ponta.

Premierul a arătat că Traian Băsescu și PDL acționează neconstituțional și infracțional, deoarece legea prevede că împiedicarea prin orice mijloace a dreptului de a participa la referendum se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani și interzicerea unor drepturi.

Colegiul Director al PDL a decis, marți, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Surse din partid au relatat pentru MEDIAFAX că decizia a fost luată cu 59 de voturi „pentru” și o abținere.

Conform surselor citate, PDL a decis totodată să nu își retragă reprezentanții din secțiile de votare.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marți, într-o discuție on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, el susținând că prin această atitudine nu este laș, ci acționează pentru interesul național.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Prețul carburanților explodează. Ce se întâmplă de la 1 iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
”Cam vulgară” Lidia Buble, criticată dur după ce a apărut la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
×