Ponta își avertizează colegii care negociază viitorul președinte al PSD. „Despre pielea ursului din pădure am mai discutat și în 2009″

Ponta își avertizează colegii care negociază viitorul președinte al PSD. „Despre pielea ursului din pădure am mai discutat și în 2009
Publicat: 09/06/2014, 21:22
Actualizat: 19/05/2015, 08:37

Premierul Victor Ponta și-a avertizat colegii din partid, care au început negocierile privind viitorul președinte al PSD, că discută „despre pielea ursului din pădure”. Liderul PSD le-a cerut colegilor de partid la ultimul Comitet Executiv să nu înceapă negocierile pentru șefia partidului până nu se câștigă alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, în interiorul partidului au început tatonările, vicepremierul Liviu Dragnea făcându-și o campanie internă pentru a prelua partidul, dacă Victor Ponta va ajunge la Palatul Cotroceni.

„Deocamdată despre pielea ursului din pădure am mai discutat și în 2004 și în 2009, iar ursul a rămas în pădure. În 2014 nu discutăm despre pielea ursului din pădure, toată lumea își face treaba din punctul de vedere al administrării treburilor guvernamentale, după care o să vedem dacă este liber sau nu locul”, a fost mesajul lui Ponta către colegii de partid.

El a evitat să vorbească despre candidatura sa la prezidențiale, afirmând că discuția rămâne deschisă în partid, iar Congresul din septembrie va stabili candidatul. Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a spus recent că partidul trebuie să-și anunțe rapid candidatul și să nu aștepte luna septembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Se dă lege pentru românii din TRANSILVANIA. Noile măsuri vor deveni OBLIGATORII prin lege
Pe cine vânează Dana Budeanu. Clienții de la care vedeta nu-și ia ochii
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul