Ponta vrea suspendarea președintelui: Îmi doresc ca Băsescu să plece de la putere cât mai rapid

Ponta vrea suspendarea președintelui: Îmi doresc ca Băsescu să plece de la putere cât mai rapid
Publicat: 19/06/2012, 15:18
Actualizat: 19/06/2012, 15:18

Episodul „plagiatul” i-a schimbat optica premierului Victor Ponta, care a declarat că dorește ca președintele Traian Băsescu să plece „cât mai rapid de la putere”. Premierul nu a mai vorbit despre coabitare, ci a adăugat că trebuie să se termine cu „sistemul securist al lui Băsescu”.

„Eu știam că să fiu prim-ministru cu Băsescu președinte o să fie un joc de-a șoarecele și pisica, eu o să mă ocup de investiții în România și el o să ocupe să ne facă dosare. Nu este o surpriză, cu astea se ocupă, așa a stat la putere și așa va face până va pleca de la putere lucru care îmi doresc să se întâmple cât mai rapid ca să mai terminăm cu dosarele, cu mizeriilor și cu acuzațiile și cu sistemul securist al lui Băsescu”, a declarat președintele PSD la începutul ședinței Biroului Permanent Național al partidului.

El le-a spus colegilor să rămână calmi și să mai reziste puțin, după „ce au rezistat atâția ani”.

„Băsescu și Funeriu nu ne-au votat vreodată, nu ne-au iubit, să fim calmi și să mergem mai departe neabătat spre ce așteaptă oamenii de la noi. Trebuie să ne gândim ce avem de făcut în următorii patru ani de guvernare pentru că altfel vom fi ținuți în fiecare zi cu dosarele lui Băsescu și pierdem din atenție lucrurile cu adevărat importante”, a fost mesajul transmis de Ponta.

El le-a vorbit pesediștilor și despre necesitatea menținerii alianței cu PC și PNL în cadrul Uniunii Social Liberale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii