Președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, mută responsabilitatea totală a crizei politice la Bolojan. Ce sfat are pentru premier
Hubert Thuma, vicepreședinte PNL, dă semnalul împăcării între Bolojan și social-democrați: „Premierul are capacitatea de a se reconcilia cu cei de la PSD”. Thuma a declarat, marți, la Parlament, că nu se pune problema unui Guvern minoritar din care PNL să facă parte.
Mesajul a venit înaintea ședinței de partid, în care liberalii au încercat să găsească o ieșire din blocajul creat după ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Bolojan. Practic, guvernarea e în aer, iar PNL trebuie să decidă rapid dacă merge mai departe singur sau încearcă să refacă alianța.
Thuma: „Premierul are toată susținerea noastră”
Hubert Thuma spune că Ilie Bolojan beneficiază de susținerea liberalilor pentru a renegocia protocolul cu PSD.
„Premierul are toată susținerea noastră să meargă și să renegocieze protocolul cu PSD”, a punctat el.
Thuma a menționat și faptul că Ilie Bolojan va rămâne premier, pentru că are capacitatea de a se reconcilia cu social-democrații.
„Cred că premierul are capacitatea de a se reconcilia cu cei de la PSD. Asta este părerea mea. (…) Eu cred că va rămâne premier”, a explicat șeful CJ Ilfov.
Thuma nu crede într-un guvern minoritar
Totodată, liberalul spune că nu se pune problema unui Guvern minoritar din care PNL să facă parte.
„Nu cred că problema este să facem un Guvern minoritar, suntem destul de maturi și să ajungem la o înțelegere, că acest Guvern trebuie să funcționeze”, spune Thuma.