Quintus: „Becali e rău de gură, dar pe noi ne interesează și partea interioară”

Quintus: Becali e rău de gură, dar pe noi ne interesează și partea interioară
Publicat: 15/10/2012, 13:34
Actualizat: 01/02/2019, 03:54

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, luni dimineață, înaintea ședinței BPC, că el va susține intrarea europarlamentarului George Becali în PNL, afirmând că acesta este „un bun creștin”, dar și „rău de gură”, fapt care ajută formațiunea înainte de alegeri.

„Eu îl simpatizez pe domnul Becali, este un bun creștin, e un om care a ajutat foarte mulți nevoiași și este foarte popular, ori noi ne pregătim pentru alegerile din 9 decembrie. Numele Becali o să-i folosească, după părerea mea, nu numai lui, și altor candidați ai noștri din toată țara, pentru că se va răspândi această știre și măcar dacă simpatizanții Stelei se vor îndrepta spre candidații noștrii…”, a spus Quintus zâmbind.

El a precizat că cel mai probabil va fi de acord cu intrarea lui Becali în PNL.

„Becali e rău de gură, dar pe noi ne interesează și partea interioară”, a mai spus președintele de onoare al PNL.

Quintus a mai afirmat că este stelist, chiar dacă este ploieștean și ține cu echipa de fotbal Petrolul.

„Mie mi-a plăcut omul ăsta, cu defectele…”, a mai declarat seniorul PNL, arâtând spre gură.

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, același în care va candida și Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câștiga.

„Am discutat cu domnul Antonescu – și săptămâna trecută, am discutat și azi – și cred că este o idee foarte bună ca domnul Becali să candideze din partea noastră, exact în colegiul în care va candida domnul Dan Diaconescu, care e aliatul PDL”, a spus Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×