Replica lui Zgonea la propunerea lui Băsescu. Cine ar vrea să rămână în Parlament. „În rest, acasă!”

Replica lui Zgonea la propunerea lui Băsescu. Cine ar vrea să rămână în Parlament. În rest, acasă!
Publicat: 24/01/2013, 09:59
Actualizat: 02/08/2014, 06:57

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în replică la propunerea lui Traian Băsescu de a demisiona simultan cu cei 588 de parlamentari, că e de acord să-și dea demisia cei care au intrat „fraudulos” în Legislativ, fără să câștige colegiile.

„Sunt de acord să-și dea demisia toți parlamentarii care au intrat fraudulos, fără să ia 50% plus unu din voturi. Toți acești oameni să-și dea demisia, și atunci Parlamentul ar intra în limitele bunului-simț și ale normalității”, a spus Zgonea, pentru MEDIAFAX.

El a arătat că Parlamentul a fost „umplut” de parlamentarii care au intrat în Legislativ la redistribuire.

„Suțin ca toți deputații care au intrat la a doua sau a treia redistribuire și care au umplut Parlamentul și ne-au făcut de rușine să părăsească Parlamentul, să-și dea demisia. Să rămână cei care au 50% plus unu din voturi, iar în județele în care se face redistribuirea să fie redistribuirea normală ca să se ocupe numărul de mandate care sunt în județul respectiv. În rest, acasă!”, a spus Zgonea.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opțiune în privința comasării alegerilor prezidențiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-și depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidențiale și parlamentare.

Președintele Băsescu a susținut că soluția o reprezintă „demisia simultană a președintelui și a Parlamentului”, după revizuirea Constituției, în spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Femeia cu cele mai mari buze din lume a trebuit să-și injecteze și...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
ANM a emis un cod galben de ploi și vijelii! Cele 18 județe în care...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Noi informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Mesajul îndrăgitului actor
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
”Ne afectează” Zsolt Csergo, prima reacție după ce s-a zvonit că el și Nicoleta Luciu...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Accesele de furie fac mult rău inimii, arată un studiu