Zgonea răspunde scrisorii lui Băsescu: „E o poveste de adormit copiii”

Zgonea răspunde scrisorii lui Băsescu: „E o poveste de adormit copiii
Publicat: 02/04/2014, 12:22
Actualizat: 22/03/2015, 18:22

Cererea scrisă a președintelui Traian Băsescu ca parlamentarii să respingă la votul final ordonanța prin care s-a introdus de la 1 aprilie o acciză suplimentară la motorină și la benzină a fost ironizată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„E o poveste de adormit copiii”, a replicat Zgonea, estimând că PSD și UDMR, care susțin ordonanța, vor găsi majoritatea pentru a u risca respingerea măsurii.

Valeriu Zgonea l-a luat în schimb peste picior pe Crin Antonescu, după schimbarea de poziție a PNL, partidul care a întors de altfel de la votul final actul normativ în ședința de plen a Camerei. „Domnul Antonescu s-a răzgândit. Așa-s deputații. Vin rar și când vin vor să fie văzuți la televizor. Eu cred că vom găsi o majoritate să trecem această lege”, a comentat președintele Camerei Deputaților.

Cât despre demersul lui Băsescu, Zgonea i-a transmis acestuia că „poate să facă lobby”, dar că „mandatul parlamentar nu este imperativ”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Bărbat de 33 de ani, răpit din parcarea unui bloc din Capitală! Acesta a fost...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
S-a stins marele artist al României. A fost cunoscut în întreaga lume
Netflix, serialul surpriză înainte de Paște. I-a captivat pe români
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Oana Roman, dezvăluiri dureroase despre cea mai neagră noapte din viața ei. A fost la...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic