Florin, medicul de 34 de ani care a murit în noaptea dintre ani, infectat cu COVID-19, a fost condus pe ultimul drum: „Transpira mult și orice mânca i se părea că e dulce” (EXCLUSIV)

Florin, medicul de 34 de ani care a murit în noaptea dintre ani, infectat cu COVID-19, a fost condus pe ultimul drum: „Transpira mult și orice mânca i se părea că e dulce” (EXCLUSIV)
Foto: Medicul Florin Onescu(al doilea din dreapta), alături de cei doi frați pe stadion
Publicat: 05/01/2021, 21:20

Florin Onescu, medicul de 34 de ani, de la Spitalul Drăgășani,Olt, a fost condus ieri pe ultimul drum. Tânărul doctor s-a stins în noaptea dintre ani din cauza virusului COVID-19, la Spitalul Colentina. Prietenii și familia și-au luat rămas bun ieri, în curtea bisericii din comuna Priseaca, locul în care medicul s-a născut, într-un număr restrâns de persoane după protocolul specific pacienților decedați cu coronavirus.

”Mami, eu cred că am răcit!”

Începând cu 1 decembrie, Florin era medic specialist Radiologie şi Imagistică Medicală, la spitalul din Drăgașani, acolo unde este medic și fratele său. Anterior, acesta lucrare la Spitalul din Craiova.

În decembrie, undeva pe 13, a venit să taie porcul la țară, alături de familie și frați. Era bine, așa că s-a întors acasă. După vreo două zile a sunat-o pe mama lui și i-a spus ”Mami, eu cred că am răcit”. Transpira foarte mult și schimbase într-o noaptea vreo 5-6 tricouri. Apoi i-a spus mamei sale că orice ar mâncare, legume, carne, au gustul foarte dulce. A mâncat o lămăie și simțea că este dulce”, povestește pentru GÂNDUL, Cristian Jandarmu, fost coleg de școală cu Florin.

Sursă foto: Cristian Jandarmu

„Medicul Forin Onescu nu a răspuns la niciun tratament”

Cristian și-l amintește pe Florin un băiat liniștit, foarte silitor, cel mai bun din clasă: „Semăna cu tatăl său. Nu se certa cu nimeni. Și acum când am mers la părinți, tatăl său nu s-a exteriorizat, suferea în tăcere. O suferință imensă pentru familie. Mama lui plângea așa tare încât am vrut să ies din curte. Sunt o familie muncitoare, oameni buni”, mărturisește Cristian Jandarmu.

Imediat, ce a observat că nu mai are gust și miros, medicul și-a făcut testul. La scurt timp, a ajuns la Spitalul din Caracal unde a fost intubat, ulterior fiind transferat la Colentina: „Nu a răspuns la niciun tratament. Au încercat medicii din răsputeri, dar n-au reușit să-l salveze”, spune Cristi Jandarmu.

Foto: Florin Onescu (dreapta) alături de cei doi frați ai săi. Sursă: Cristian Jandarmu

Medicul Florin Onescu a fost condus pe ultimul drum, ieri, în localitatea sa natală, comuna Priseaca. Întreaga comunitate este șocată de vestea morții sale. Prietenii și familia, într-un număr restrâns, și-au luat adio de la Florin, un medic excepțional, blând și  dedicat profesiei sale, așa și-l amintesc cei apropiați.

Foto: Doliu la Spitalul Drăgășani/Sursă: Cristian Jandarmu
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kamala Harris a primit unul dintre cele mai bune sondaje ale sale din acest an....
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani....
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în ochi, a...
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte...
Explozia pagerelor din Liban | Cum a fost planificat atacul împotriva Hezbollah. „A fost un...
Larisa Uţă a redeschis scandalul, iar acum… Alin Oprea o desfiinţează: „O femeie mutilată de...
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o...
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9...
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
“Mica recalculare” aduce bani în plus la pensii. Ce presupune și când va avea loc
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Nemții au planuri mari cu Duster 3. Aripi evazate și jante uriașe – GALERIE FOTO
Atacul unei drone ucrainene a declanşat o explozie de mărimea unui cutremur în regiunea Tver,...
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Traian Băsescu, în spatele jocurilor de culise care ar putea arunca alegerile prezidențiale în aer!
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De...
Ce pensie primește Adriana Trandafir după o viață dedicată teatrului și filmului: ”Ce să facem?...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Câți dintre români cred că sunt direct responsabili pentru strângerea deșeurilor din plastic?