E bogat acum: SUMA frumoasă primită de pilotul rus care a predat un elicopter Mi-8 Ucrainei. Cât costă aeronava

Publicat: 05 09. 2023, 22:01
Actualizat: 05 09. 2023, 22:04
Foto: Profimedia Images

Pilotul rus în vârstă de 28 de ani care a predat Ucrainei elicopterul Mi-8 pe care lucra a primit echivalentul a 500.000 de dolari, transmite publicația Euromaidan Press.

Macsim Kuzminov a încurajat și alți militari ruși să îi urmeze gestul. Ucraina speră ca prin această recompensă generoasă să încurajeze dezertările din rândurile forțelor invadatoare.

Deși Kuzminov devine un om bogat, suma primită de pilot este mică dacă este comparată cu prețul unui astfel de elicopter. Variantele recente pot ajunge să coste 9 milioane de dolari.

Ucraina a introdus în 2022 o lege care permite recompensarea rușilor care predau Ucrainei echipament militar.

Citește și: VIDEO | Faimoasa DRONĂ Bayraktar TB2 a revenit în prim plan în stil mare, în Ucraina. Ce a distrus aeronava

Elicopterul rusesc a ajuns pe mâna forțelor ucrainene pe 23 august 2023. La bordul aeronavei se aflau și alte componente prețioase, respectiv piese de schimb pentru avioane militare Su-27 și Su-30SM.

Înainte de a dezerta, Kuzminov a avut grijă să își scoată familia din Rusia cu ajutorul serviciilor secrete din Ucraina. Pilotul a spus că a decis să părăsească Rusia din cauza „genocidului” făcut de țara lui în statul vecin.

Elicopterele Mil Mi-8, intrate în serviciu activ în 1967, sunt folosite în special pentru transportul de echipamente și trupe. Alte variante sunt utilizate ca posturi de comandă aeriene, pentru atac sau recunoaștere. Aeronava este folosită în peste 50 de țări.

România a operat, de asemenea, astfel de elicoptere, în două variante. Varianta T a fost folosită pentru transportul de trupe și materiale, iar varianta PS pentru transportul de personal. Aeronavele pot fi văzute la Muzeul Național al Aviației Române din București, unde se găsesc trei exemplare.