Prima pagină » Război în Ucraina » VIDEO | Povestea refugiatului afgan care se află la comanda trupele ucrainene. A fugit din țara sa din cauza invaziei sovietice, iar acum luptă contra Rusiei: „Nu am vrut să mă predau și să văd un steag rus deasupra capului”

VIDEO | Povestea refugiatului afgan care se află la comanda trupele ucrainene. A fugit din țara sa din cauza invaziei sovietice, iar acum luptă contra Rusiei: „Nu am vrut să mă predau și să văd un steag rus deasupra capului”

Un refugiat afgan luptă contra Rusiei, de partea Ucrainei. Sursa foto: captură video BBC

Jalal Noory era doar un copil când a scăpat de războaiele civile afgane, provocate de invazia sovietică în țara sa, Afganistan, în 1979. A ajuns în Ucraina și țara a devenit a doua sa casă unde și-a construit o nouă viață.

Aproape 25 de ani mai târziu s-a trezit asistând la invazia rusă a Ucrainei și a avut doar două opțiuni: „să apere sau să moară’”.

Jalal Noory se află acum în tranșeele din jurul Kievului.

„Acesta este steagul Ucrainei, steagul casei mele. Acesta este steagul țării mele, Afganistan. Am peste 40 de ani. Locuiesc în Ucraina din 1998.Am fost 100% sigur că rușii vor ajunge în Kiev. Nu am vrut să mă predau și să văd un steag rus deasupra capului meu”.

Jalal s-a alăturat armatei ucrainene după ce Rusia a atacat țara în februarie. El conduce o unitate de 12 soldați care apără Kievul. Înainte de război lucra într-o companie de securitate.

Andrei Klisciuc, comandant: „În primă fază, eram: «Doamne! Ce caută aici?». Însă am apucat să-l cunosc. Uneori știe mai multe despre ce să facă decât ucrainenii în anumite situații”.

Jalal era copil când URSS a invadat Afganistanul în 1979. Ocupația a dus la un război civil și un exod de milioane de afgani.

„Strategia fostei Uniuni Sovietici sau a actualei Rusii nu s-a schimbat”

„Dacă rușii n-ar fi invadat Afganistan, am fi avut o viață mai bună. N-aș fi fost un refugiat în Ucraina. Aș fi fost în Afganistan”.

Ca refugiat, Jalal a învățat arte marțiale și a câștigat medalii pentru Ucraina.

„Strategia fostei Uniuni Sovietici sau a actualei Rusii nu s-a schimbat. Este vorba de ocuparea unei țări mai mici care are o armată și o economie mai slabă”.

Viața lui Jalal era pașnică, însă războiul a schimbat totul, notează BBC, citat de Digi24.

„Am decis să apăr pământul pe care stau. În Afganistan era minor și copil fiind a trebuit să-i urmez pe părinții mei. Însă de data asta am știut că voi apăra Ucraina deoarece este casa mea”.

Urmărește cele mai noi informații din a 139-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump l-a sunat pe Putin ca să discute de Iran. Președintele SUA spune că războiul este „aproape terminat”
Digi24
„Mușamalizare masivă a CIA”. Cum și de ce ar fi încercat serviciile secrete americane să bage sub preș „Sindromul Havana”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 6200 de euro. Are apă, canalizare și gaze
Prosport.ro
FOTO. Adriana Petrescu e prinsă în Dubai. Ea duce o viață separat de soțul ei, Dan Petrescu: „Am vrut să-i asigur pe toți că sunt în siguranță”
Adevarul
Ce este „Insula Petrolului”, deținută de Iran, pe care Donald Trump vrea să o confiște. Locul unde se procesează milioane de barili pe zi
Mediafax
Bărbați de vârstă mijlocie: Aceste două chimicale comune vă accelerează îmbătrânirea
Click
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Digi24
Sondaj. Ce partide ar vota românii la alegerile parlamentare: AUR rămâne pe primul loc, dar este în scădere
Cancan.ro
Familia Andreei Esca, datorii de 2 milioane €. Imperiul știristei de la ProTV se clatină!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Andrada, fosta soție a lui Dan Alexa! Cu ce se ocupă în prezent tânăra? Au divorțat cu scandal după ce l-a înșelat cu Alex Bodi
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Noul Cod Rutier 2026: Este legal să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta?
Descopera.ro
A fost descoperită o galaxie cu tentacule! Ce înseamnă asta?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Iubitule, te-am văzut vorbind cu una!
Descopera.ro
Început de an greu pentru turismul din România. Care au fost cele mai căutate orașe?