CAMERA ASCUNSĂ. Cum mi-am binecuvântat mașina și smartphone-ul: „Ridică și capota, că așa se face din moși-strămoși”

Publicat: 15/07/2014, 10:56
Actualizat: 03/09/2019, 07:38

Practică veche – la care apelează tot mai mulți români cu frica lui Dumnezeu -, „din moși-strămoși”, cum ne-a spus un preot, „Binecuvântarea mașinii” a devenit acum un gest religios oficial.

Noul Molitfelnic, cel după care sunt organizate toate slujbele religioase și rânduielile bisericești, cuprinde o ierurgie specială în acest sens. Iar gândul, după ce, săptămâna trecută, a scris despre noul Molitfelnic care și-a adaptat slujbele și rânduielile la viața cotidiană, astăzi a parcat la sursă, ca să pună în practică binecuvântarea – Sfeștania pentru binecuvântarea automobilului -, îndeplinită după vechile slujbele de binecuvântare a corăbiilor și luntrilor.

Postul – o perioadă prielnică pentru binecuvântare

Întrucât preoții ne-au atenționat că perioada cea mai prielnică pentru binecuvântarea unui autovehicul este Postul – credincioșii fiind atunci și mai pregătiți sufletește -, i-am ascultat și ne-am programat la sfeștanie.

Prin telefon, desigur, cu atât mai mult cu cât deja binecuvântații – cei trecuți cu mașina pe sub ploaia de aghiazmă a busuiocul sfințit – ne-au sfătuit să ne interesăm mai întâi, pentru că ierurgiile acestea se oficiază doar sâmbăta și duminica.

„Bună ziua, părinte. Aș dori o binecuvântare, dacă e posibil. Nu, nu a mea, a mașinii. Da? Se poate?” îl întrebăm pe unul dintre preoții fostei mânăstiri Mărcuța, din Pantelimon, joi, pe la amiază. Se poate, doar că e la Olănești, în concediu și ne sfătuiește să nu consumăm benzina până la el. O să ne dea sfinția lui numărul de mobil al preotului Gheorghiță, care e de serviciu la binecuvântări.

Preotul Gheorghiță ne așteaptă până pe la 14.30, cel mai târziu. Dacă ajungem, bine, dacă nu… „Să venim pregătiți? Aducem ceva? Cât ne costă?”, îl întrebăm pe nerăsuflate și pe picior de plecare. „Nu e nevoie de nimic! Taxa fixă nu avem; dați cât v-o lăsa inima”, spune el, liniștindu-ne.

Binecuvântarea mașinii la Mărcuța

Am ajuns la Mărcuța, pe o căldură infernală, la două ore după prânz. Lăcaș vechi, de peste 400 de ani, din care 300, mânăstire. În fața complexului mănăstiresc, o biserică nouă, arătoasă – săvârșită de curând cu bani de la bugetul local, sponsorizări, donații și din fondul bisericii -, și o cantină socială pentru săraci și bolnavi, funcțională începând din toamnă. În curte se lucrează de zor. Se descarcă materiale, se taie fier-beton, se sapă la fundații.

Preotul Gheorghiță ne anunță telefonic că apare în 10 minute. „Până vin, mergeți la lumânăreasă să vă dea o cană cu aghiasmă. Și deschideți toate ușile, să aerisiți mașina!”, zice, atent la detalii.

La sosire, îl întâmpinăm pregătiți: avem o cană cu aghiasmă, o mașină cu ușile „date de perete”, un aer serios și o stare „participativă”.

Părintele Gheorgiță, sprinten, subțire și nu prea înalt, poartă o pălărie de paie înaltă cu boruri medii, părând, în aerul vibrat de caniculă, un preot mexican.

Își aranjează recuzita pe bancheta din spate a mașinii, scoate crucea, scoate busuiocul, scoate o carte, mai veche de rugăciuni, dar nu și noul Moliftelnic.

Ne întreabă cine conduce; numele, cine însoțește; numele, apoi începe slujba, citind rugăciunea din cartea veche, în care pusese semn o coală albă împăturită.

„Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Miluiești-ne pe noi…Preasfântă treime, miluiești-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre…”, începe preotul rugăciunea, odată cu șuiratul infernal al flexului celor ce muncesc.

La mașini, ca la corăbii

După ce spune „Tatăl Nostru” și încă o rugăciune către Fecioara Maria, părintele începe ierurgia: „Doamne, Dumnezeul Părinților noștri care ai poruncit robului Noe să facă corabie spre mântuirea lumii. Și ai binevoit ca din lemne multe să fie alcătuită ca un singur lemn, însuși stăpân al tuturor, care ai binevoit a cârmui lemnele cele neînsuflețite și cu dreapta ta cea tare a mântuit neamul românesc, păzește și acum mașina aceasta și pe cel care o conduce. Dă-le, Doamne, înger bun și pașnic. Păzește-i pe cei care vor călători cu mașina aceasta. Dă-le lor să ajungă sănătoși acasă…”.

Îndemn: „Să stropiți așa, pe la aripi…”

La final, după ce mai pomenește și o serie de sfinți, consultând cartea la luna august, părintele purcede la binecuvântarea propriu-zisă a mașinii. Întâi, motorul. Înmoaie busuiocul în cana cu aghiazmă și stropește larg, de la capotă la radiator și de la filtrul de aer, la caseta cu siguranțe. „Se sfințește mașina aceasta cu harul prea Sfântului Duh și, prin stropire, cu această apă sfințită”, și apa sfârâie pe metalul încins. Continuă în habitaclu – bord, volan, scaune, banchetă spate -, și încheie cu exteriorul, în timp ce rostește o rugăciune specială pentru șofer și pasager.

Apoi ne închinăm și sărutăm, creștinește, crucea din mâna preotului. „Să stăpâniți și să folosiți sănătoși mașina. Ia, țineți aghiazma asta și mai stropiția mașina pe la ce vreți dumneavoastră! Pe la roți, pe unde vreți. Dați și pe la aripi…”.

Îl întrebăm cât ne costă, iar răspunsul vine prompt: „Cât vă lasă inima”. Ne lasă 20 de lei, pe care îi oferin din tot sufletul. Părintele mulțumește, îi împăturește și îi pune în buzunar. Îl tulburăm, o secundă, întrebându-l dacă nu ne dă un certificat, o chitanță, o amintire, ceva. „Nu cred că am…Dar stați! Poate o iconiță cu Maica Domnului; o puneți în mașină”, spune și scoate din servieta încăpătoare, după o căutare scurtă, dar febrilă, o icoană pe hârtie plastifiată.

Smartphone-ul, în varianta binecuvântată

Mulțumiți de serviciu, întindem coarda și mai cerem o binecuvântare, pe principiul că multe din cele sfinte s-au adaptat la cele lumești. „Dar un telefon se poate binecuvânta? E destul de scump, țin la el și aș vrea ca și el să mă țină cât mai mult”, îndrăznim să-l întrebăm.

„Eu știu…” spune părintele încurcat. „Să-l sfințim cu puțină aghiasmă… sau, ia să vedem dacă am…”. Începe iar să caute în geanta largă. Găsește o iconiță tip insignă, înfățișându-i pe Sfinții Constantin și Elena. Ne-o întinde, apoi, ca să nu-l strice, stropește cu mare precauție smartphone-ul.

La final, părintele Gheorghiță își strânge lucrurile, pune busuiocul la loc, în punga de plastic, ne urează sănătate, își pune pălăria pe cap și pleacă la fel de oficial precum a venit.

Binecuvântarea a durat, cu totul, cam la 10 minute. Preotul a făcut treabă bună, noi la fel, banii n-au fost mulți, iconițele au fost două. Oare așa o fi peste tot?

Curioși, vrem să mai binecuvântăm o mașină la altă mânăstire.

La Cernica se sfințește din moși – strămoși, în parcare

Sunăm iar și alegem Cernica. Acolo, preotul de serviciu stă zilnic până la ora 20.00.

La poartă plătim doi lei, taxa de intrare cu mașina, și primim chitanță. Ne oprim însă la o barieră, înainte de intrarea în mânăstire. „Trebuie să parcați aici. Vine preotul să v-o sfințească”, ne anunță un paznic.

Părintele de serviciu apare în 10 minute. E mai în vârstă decât preotul Gheorghiță de la Mărcuța și poartă o barba lungă, albă.

Conform ritualului, ne îndeamnă să deschidem portierele și portrbagajul, ca să stropească cu aghiasmă. Uităm însă de capotă. „Deschideți-o și pe ea, așa se obișnuiește, din moși-strămoși”, ne îndeamnă, iar, părintele, mucalit. Pune găleata pe colțul motorului, și începe sfeștania: aceleași rugăciuni ca la Mărcuța. Doar că părintele pare puțin mai obosit; își freacă ochii și parc-ar vrea să caște. Se mobilizează până la final și stropește mașina pe la toate încheieturile ei interne și externe; apoi pe noi, interesându-se cine este șoferul. Cu totul, 5 minute și 40 de secunde după ceas.

Înainte de plecare îl rugăm de binecuvântarea telefonului. Ne refuză ferm. „Nu se sfințește. Se sfințește numai mașina, cu asta se călătorește, de ea depinde viața. Telefonul (se sfințește n.r.), prin cel care îl poartă. Atât. Crucea, astea religioase, da (se sfințesc n.r.), dar telefonul, nu am auzit. Dumneata trebuie să ai grijă de el”, spune preotul.

Mulțumim, plătim – tot 20 de lei -, dar nu mai cerem amintiri. Părintele a coborât până la noi doar cu o găleata albastră plină cu aghiasmă și cu busuiocul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”