Cum sunt PARAZIȚII în viața reală: „Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru”mâna, te transformi în papagal”

Când era puștan de 11 ani, Cheloo era „gras, dințos, ochelarist și cu freza într-o parte” și iubea talentele de gospodină ale mamei lui: „Mâncarea de cartofi a fost și este mâncarea mea preferată, iar maică-mea făcea clătite și kek de-ți pica trombonu pe jos”. Maturul Cheloo e sensibil cu nevoile tătânelui său, vârstnic acum, nu suportă să danseze, nu ascultă rap, are apartament cu termopane, copil mic și nevastă la locul ei. Fiind un țânc, comunismul nu l-a marcat: „Ai mei aveau lipsuri, stăteau la cozile interminabile la zahăr, ulei, dar eu nu am stat la cozi când eram mic, sau poate de prea puține ori și nu-mi aduc aminte. Nici azi nu suport să stau la coadă sau să mă facă cineva să aștept. De aceea sunt aproape tot timpul punctual”. Când s-a declanșat Revoluția, Cheloo era ocupat în sufragerie: „Eu îmi trăgeam muzica cu magnetofonul, de la bulgari de pe TV”. La începutul anilor ’90, apetitul pentru muzică i-a dat ghes puberului dolofan să scotocească printre benzile de magnetofon strânse cu grijă de mama și tatăl lui înainte de ’89: „Am constatat cu stupoare că se numeau Queen, Abba, Madonna, Michael Jackson și alte câcaturi pe care nu le suport nici acum”. Prin 1992-1993, familia lui Cheloo a gustat din capitalism: „Cel mai dur lucru a fost că tatăl meu a rămas fără muncă și mama a ieșit la pensie”. Însă la vârsta cea fericită, dacă faci ce-ți place, uiți tot: „Între ’91 și ’93 eram total fascinat de faptul că puteam să-mi cumpăr muzică de la taraba din Piața Universității și din Romană și CD-uri originale dintr-un gang de pe Victoriei. Nu eram pasionat de mașini și mă durea în p*** de faptul că alții evoluau financiar. Acum regret că pe-atunci eram copii și nu aveam 19-20 ani. Am fi profitat și noi de toate oportunitățile ce apăreau în acele zile. Mulți s-au îmbogățit până în 1992 – 1993. Nu prea existau reguli și legi bine puse la punct”.

1994 – prima piesă („Înjur”). 1995 – primii bani: „Cred că au fost 30.000 de lei sau 15.000, nu mai țin minte. Dar sigur ne-am îmbătat crunt”

În 1993-1994 s-a înființat Paraziții, dar fără Freakadadisk, care a fost „furat” în 1999 de la Moromeții: „Inițial eram Teni-e, Bip și DJ Yes. Ulterior ne-am luat numele de Cheloo și Ombladon”. Trupa fiind nou-nouță, aveau nevoie de parai: „Ne-am vândut blugii și cu banii am făcută prima piesă pe 13 septembrie 1994 -«INJUR», trasă pe o casetă audio reînregistrată și cu o copertă făcute din colaje de ziare. Reacția a fost pe măsura materialului: slăbuță”. Dar ce contează gura lumii, când ai chiar acasă doi critici muzicali, dispuși să asculte cu urechile ciulite ce a creat fiul la vârsta când copiii își iau buletin? „Tata a fost foarte la obiect: «Ce e ursăria asta de ciori?» Dar în special mama mea a avut mereu încredere în mine și m-a îndemnat să fac ce vreau în viață. Ai mei mereu au ascultat casetele sau CD-urile. Acum, suntem trecuți de 30 ani, nu mai avem probleme cu părinții, din moment ce ne întreținem singuri”.

Primul concert l-au avut la balul bobocilor de la Spiru Haret în septembrie 1994, iar primii bani i-au făcut la cel de-al doilea concert „Rap Attack” din aprilie 1995, organizat de către Adi Niculescu la teatrul „Ion Creangă”, unde au suit pe aceeași scenă cu alți adolescenți debutanți (BUG Mafia): „Cred că au fost 30.000 de lei sau 15.000, nu mai țin minte. Dar sigur ne-am îmbătat crunt”. Nu erau încă o trupă de interpreți independenți: „La început a fost mai greu. Din când în când ne mai ajutau ai noștri cu bani. Au fost multe sacrificii. Doar că noi voiam cu orice preț să reușim”.

Sălile de repetiții și le improvizau ad-hoc: „Nu am avut niciodată o sală de repetiție cum au trupele rock și am repetat acasă sau la studio doar atunci când trebuia să cântăm piese noi. Nu știm niciodată piesele când apare un album nou pentru că scriem și înregistrăm cu foaia în față înainte să învățăm pe dinafară”. Apoi, așa cum șade bine trupelor serioase, au început să facă turnee de li s-a acrit: „Ne enervează drumurile lungi și aglomerate pe șoselele țării. Sistematic. Am vrea un elicopter să ajungem mai repede la destinație”. Cariera lor a culminat cu deschiderea concertelor celor de la WuTang Killa Beez și 50Cent, însă băieții sunt conștienți că „talentul și forța de muncă sunt un câcat dacă nu ai noroc în muzică”.

Cheloo, Ombladon și Freakadadisk – unde stau, cu ce mașini se dau

Mici la început, Paraziții au crescut până ce au ajuns, ca grad de bunăstare, să se încadreze în pătura clasei medii din România: „Ombladon are un Mercedes mai vechi și locuiește într-un apartament cu 3 camere pe bulevardul Colentina, eu am un Mitsubishi total modificat pentru concursurile de off-road, un 4×4 Toyota de stradă și locuiesc la 3 camere în zona Piața Iancului, iar Freaka nu are carnet, deci nu are mașină și locuiește într-o garsonieră în Berceni”. La fel ca Tudor Chirilă de la Vama, Cheloo e un răzvrătit împotriva sistemului și a lumii în general, dar fiecare din ei observă lumea în alt fel. În timp ce unul vede termopanele de la apartamente ca pe capace ermetice care ne țin captivi ca într-o conservă, celălalt le percepe ca pe un standard civilizațional: „Normal că avem termopane. Am văzut termopane și la case de chirpici la sate. Dacă Chirilă vrea să stea cu geamurile deschise, îi propun să doarmă într-un cort afară. Așa nu îl mai îngrădește nimic. Cei înghesuiți în cutii de carton sunt probabil țigani și oricum nu suntem exponenții lor”. În schimb, Cheloo, Ombladoon și Freaka au alergie la creditul ipotecar, de consum și la descoperirile de card: „Nu are niciunul din noi credit la bancă și nici nu o să ne facem vreodată. Mai bine dorm în șanț decât să fiu dator la vreo bancă”.

„Nu mă inspir din viața de cartier. Eu studiez natura umană în limita capacității mele, adică superficial și cu răutate”

Cu toate că Paraziții sunt exponenți de vază ai hip-hopului românesc, pe Cheloo îl lasă rece genul muzical care l-a consacrat: „Mie nici nu îmi pasă de «cultura hip-hop». Eu doar cânt. Eu nu sunt negru, nu suport să dansez, nu practic graffiti și am peste 30 de ani. Sincer, nu cred în cultura hip-hop. Paradoxul este că nici nu prea mai ascult rap de vreo 3 ani, de când am început să lucrez la «Slalom printre cretini». Eu nu mă inspir din viața de cartier, eu studiez natura umană în limita capacității mele, adică superficial și cu răutate, cum i-ar sta bine românului… Piesele noastre sunt inspirate de viața de zi cu zi, inițial de viața din cartier, apoi a venit campania anti-playback, anti-cenzură, mesajele politice etc. Totodată, unele expresii din piesele noastre au intrat pentru totdeauna în limbajul străzii. Totuși nu ne identificăm cu mișcarea rap din exterior”.

„Fiind un tip instabil psihic, mă plictisesc foarte repede”

Cheloo nu aude muzica, ci o vede, nu la propriu, ci cu ochiul minții: „Eu nu sunt muzician și nici muzicant. Din păcate, fiind un tip instabil psihic, mă plictisesc foarte repede și nu pot să scriu cărți. Ce e straniu e că mie nu-mi place muzica complicată, cu găleți de note și acorduri. Important e că și azi, după atâția ani, fac doar ce vreau în muzică și, cu cât se schimbă lumea și muzica, cu atât mai mult sunt hotărât să nu fac compromisuri. Nu suport mentalitatea balcanică. Eu nu am fost niciodată băiat de cartier după blocurile gri – nicio ofensă pentru BUG Mafia – am fost un bun observator. Muzica e ca pictura. Tre’ s-o vezi cu mintea”.

„Toate sunt curve în afară de mamele, soțiile și prietenele noastre”

În mamă și soție, Paraziții văd femeia în splendoarea purității ei: „Toate sunt curve în afară de mamele, soțiile și prietenele noastre”. Iar rodul iubirii nu poate fi decât un prunc: „Sunt însurat de 3 ani și am un băiat de 1 an și 3 luni. Nu e mare diferența, căsătoria a venit ca un eveniment normal după patru ani de relație, iar legat de copil, avem noroc că Ștefan este supercuminte”. Iar când ai copil, vrei să-l educi frumos: „Poponarii – e simplu. Nu vrem să-i vedem pe stradă comportându-se ca niște gay. S-o facă la ei acasă, unde copiii noștri nu îi pot vedea”.

Cheloo, Ombladon și Freaka au o sensibilitate aparte pentru bătrânii lor, care i-au zămislit: „Evident că i-am ajutat și îi ajutăm cu tot ce putem, financiar dacă este nevoie. Unii dintre ei mai lucrează, alții au ieșit la pensie, unii nu mai sunt pe lumea asta. Viața merge înainte, vrei, nu vrei”. În rest, au căpătat o carapace care-i face insensibili la peisajul trist din jur: „Dacă găsești un drogat căzut în scară, îi faci o poză cu telefonul sau îi dai un șut. Să nu-mi spui că n-am umor. Dacă aș salva o fată de la viol și m-ar recunoaște, bănuiesc că ar fi brusc cuprinsă de o liniște interioară biblică. Dacă aș vedea o băbuță care târăște prin zăpadă un cărucior prea greu, înseamnă că a cumpărat prea multe lucruri de la Cora. Să roage un prost s-o ajute”. Atitudinea rece se pare că ascunde de fapt teama Paraziților de a nu fi răniți de cei din jur: „Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru’mâna, te transformi în papagal”. Alteori, când văd prea multă obrăznicie în jur, Paraziții se revoltă și explodează vărsându-și amarul în felul lor: „M-am pișat pe unu’ care cerșea într-un gang și m-a înjurat că nu i-am dat o țigară. Nu mi-e rușine. Și în general nu regretăm nimic din ce am făcut până acum. Am o vorbă: «Dacă nu pot schimba lumea, măcar să-i dau foc». Nu datorăm nimic lumii în care ne-am născut. Nu disprețuiesc săracii, disprețuiesc cerșetorii. E o diferență. Nimic nu îmi garantează că nu mor sărac”, ne destăinuie Cheloo filosofia trăită după care se conduce în viață.

Analist hip-hop politic

Orice analiză a stadiului de dezvoltare a unei țări începe cu un scurt periplu prin istorie: „Pentru scurt timp, în România lui 1990 nu au existat nedreptăți. Realizări nu existau. Existau firimituri de reușite administrative, un kilometru de autostradă în plus, un bec în plus, apoi niște parcuri în minus și mii de hectare de pădure în minus”. Ajunși în prezent, nu sunt prea multe de spus: „Politicienii sunt toți o apă și-un pământ. Ce rost are să votezi un partid, când ei fac după aceea o coaliție și să iasă iar Băsescu? Ne merităm soarta, dragi români. Parcă trăim din ce în ce mai greu”. Soluția lui Cheloo? „Ce putem să spunem? Rezistați, fraților! Speranța moare ultima!”.

INFO PLUS:

Întrebare: „Cum a evoluat muzica voastră de la începuturi și până acum, ca mesaj în special?”

Răspuns: „Asta e o întrebare pe gustul meu. Fac o schemă: Proastă – F.Proastă – Proastă – bună/brută/veselă – de menținere – cinică/dusă la extrem. Pe viitor vom cânta colinde și house”.

Întrebare: „Momentul cel mai urât al carierei voastre?”

Răspuns: „Succesul e ușor de acceptat. Mai greu e să accepți că nu mai ai succes și ești pe topogan în jos. Eu abordez problema la fel de când mă știu: mă doare-n p***. Nu suport să fiu criticat, deci de ce să ascult criticile?”