Prima pagină » Sănătate » Noi reguli stabilite de Ministerul Sănătății pentru românii care vor să se tatueze sau să își facă piercing

Noi reguli stabilite de Ministerul Sănătății pentru românii care vor să se tatueze sau să își facă piercing

Andrei Dumitrescu
Noi reguli stabilite de Ministerul Sănătății pentru românii care vor să se tatueze sau să își facă piercing
Ministerul Sănătății vrea să înăsprească condițiile în saloanele de înfrumusețare corporală

Persoanele care suferă de o serie de afecțiuni nu își vor mai putea face tatuaje și nici nu își vor mai putea pune piercing-uri în saloanele de înfrumusețare corporală, potrivit acestui proiect legislativ supus dezbaterii publice până pe data de 4 iulie.

Actul normativ arată că saloanele și cabinetele de înfrumusețare nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri persoanelor nevăzătoare, bolnavilor psihic, gravidelor și pacienților cu SIDA, hepatită sau diabet zaharat, iar piercing-urile în zona organelor sexuale vor interzise minorilor. „Aceste lucruri le respectăm și în prezent. Clienții noștri nu vin înainte de a-și face un tatuaj sau de a-și pune un piercing cu un buletin de analize cu care să ne demonstreze că nu suferă de nicio boală. În schimb, completează o declarație pe proprie răspundere. Riscul ca o persoană se se îmbolnăvească de SIDA sau de hepatită nu există pentru că ustensilele de unică folosință se aruncă, iar celelalte se sterilizează după fiecare client”, a declarat pentu gândul un reprezentant al unui salon de înfrumusețare corporală din Capitală.

Proiectul urmărește modificarea și completarea Normelor de igienă pentru cabinete de înfrumusețare corporală.

Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, angajații acestor cabinete nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri persoanelor care au diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă ori dermatologice, alergii, hepatită, SIDA sau boli psihice. Tatuarea și montarea de piercing-uri vor fi interzise și pentru femeile gravide sau care alăptează și persoanelor nevăzătoare.

Minorii își pot face un tatuaj sau își pot pune piercing numai dacă vin cu părinții

Potrivit proiectului, este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică și artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

„Se pot executa proceduri de piercing corporal persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani și de tatuare artistică și cosmetică persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, numai în situația în care minorul este însoțit de părinte, tutore sau curator, după caz”, prevede același document.

Piercing-urile nu vor putea fi făcute la nivelul organelor sexuale decât celor care au împlinit 18 ani, fiind totodată interzisă „efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale”.

În ce privește normele de igienă impuse în saloanele de tataje, pistolul utilizat în piercingul urechii trebuie curățat, dezinfectat sau sterilizat după fiecare utilizare. Același lucru este obligatoriu în cazul bijuteriilor metalice, în timp ce bijuteriile din bioflex și plastic vor putea fi refolosite la alte persoane.

Conform aceluiași proiect, „perioada dintre deschiderea sterilizatorului și inserția bijuteriei trebuie să fie cât mai scurtă posibil: bijuteria, răcită în interiorul sterilizatorului închis, se inserează de către operator în decurs de un minut de la scoaterea acesteia din sterilizator”, în condițiile în care „respectarea acestui timp de lucru minimizează riscul de apariție a infecțiilor”.

În cazul bijuteriilor destinate piercing-ului, tijele trebuie să fie din inox chirurgical sau anodizat cu titanium. Bijuteriile trebuie să fie însoțite de certificate de conformitate privind compoziția chimică a metalului și certificate de calitate, emise de producător.

Proiectul reglementează și modul în care trebuie organizate saloanele de tatuaje și piercing, precum și echipamentul pe care trebuie să îl poarte personalul acestora.

Astfel, în timpul desfășurării procedurii de piercing, tatuare și implantare dermală, îi este interzisă „operatorului purtarea de inele, brățări, ceasuri sau alte obiecte decorative pe mâini”, se arată în proiect.

Personalul trebuie să folosească echipament de lucru, lavabil, curat și dezinfectat sau de unică folosință și să poarte bonetă mască și ochelari, iar în cazul în cazul în care se anticipează posibilitatea de murdărire, trebuie folosite mâneci și șorț impermeabil.

Aerul condiționat, obligatoriu în camera de lucru

Prin același proiect de act normativ se cere în mod expres ca spațiile de desfășurare a activităților de tatuare, piercing sau implantare dermală să aibă incinte separate.

Pe de altă parte, în spațiul de recepție în care sunt primiți clienții trebuie puse la vedere toate autorizațiile, certificatele, aprobările și sfaturile de îngrijre pentru tatuaje, piercing-uri și implanturi de piele.

Încăperea destinată lucrului în sine trebuie să aibă o suprafață minimă de șase metri pătrați, lumină naturală, aer condiționat și ventilator. Spațiul pentru păstrarea și sterilizarea instrumentarului trebuie să respecte normele valabile și în cazul cabinetelor medicale și de medicină dentară.

Pentru realizarea tatuajelor și piercingurilor, reprezentanții saloanelor trebuie să aibă, în mod obligatoriu, fotoliu pat pentru client, masă de lucru pentru pigmenți și compartimente pentru materiale, scaun pentru operator, cutii cu capac și dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie specială pentru ace și coș de gunoi. Temperatura din camera de lucru trebuie să fie confortabilă și să nu se situeze sub 22 de grade, conform proiectului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
Imaginile momentului: Mădălina Ghenea, sărutată de John Travolta! Actorul are 72 de ani și e de nerecunoscut
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi