AMENDĂ de 8000 de lei pentru un șofer. Greșeala banală pe care a facut-o acesta

Publicat: 30 11. 2023, 13:33
Actualizat: 30 11. 2023, 13:37
Amendă pentru șoferi/ Sursa FOTO: Facebook

Urcat băut la volan, un oltean din Gorj s-a ales cu o amendă de 8000 de lei. Sentința magistraților a venit la un an după comiterea faptei.

El a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 8.000 de lei.

Prins băut la volan în 2022

În vara lui 2022, șoferul aflat la volanul unui VW Passat a fost oprit de polițiști, aproape de miezul nopții, pe DJ 675 Ţicleni.

În urma verificării pentru consum de alcool, aparatul etilotest a arătat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spitalul din Târgu-Cărbunești, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Șoferul, un bărbat din Bîlteni, a recunoscut că în seara respectivă a fost la un bar din centrul satului Peșteana. Acolo, el ar fi băut 4 beri, după care, potrivit propriilor afirmații, ar fi mers să doarmă câteva ore, acasă la mama lui.

Polițiștii l-au tras pe dreapta în centrul orașului Țicleni.

Fiindcă și-a recunoscut fapta și nici nu avea cazier judiciar, șoferul în vârstă de 36 de ani s-a ales doar cu o amendă penală în valoare de 8.000 de lei, reprezentând un număr de 160 zile-amendă înmulțit cu suma de 50 lei corespunzătoare unei zile-amendă.

Instanța reține că fapta săvârșită de inculpat, respectiv conducerea pe un drum public a unui autovehicul cu o concentrație de 1,34 g‰ alcool pur în sânge, prezintă o gravitate socială sporită (…), dar că sancțiunea amenzii este suficientă pentru reeducarea inculpatului şi formarea în conștiința acestuia a ideii că este necesar să respecte normele de drept”, a motivat instanța.

Sentința nu este definitivă, iar șoferul amendat poate face apel, notează gorjeanul.ro.

Când poți urca la volan după ce ai consumat alcool

Șoferii care au consumat alcool și vor să se urce la volan trebuie să știe că licoarea bahică nu iese din corp așa rapid. Dacă nu vrei să rămâi fără permis, ar fi bine să aștepți până trece efectul băuturii.

Conducătorii auto care au băut alcool și vor să se urce la volan trebuie să știe că această substanță nu se elimină din corp așa ușor.

Dacă ieși în oraș sau mergi la o petrecere, este indicat să lași mașina acasă și să comanzi un taxi sau Uber. Mare atenție, români, și la bomboanele cu alcool, care par inofensive, dar vă pot lăsa fără permis.

Alcoolul, chiar și în cantități mici, se elimină greu din corp. Un litru de vin băut ajunge să fie eliminat din sânge în 7-9 ore.

Citește AICI mai multe despre acest subiect.