Cu cât se vinde carnea de miel înaintea Paștelui. „Cele mai importante livrări se vor face la vară”

Cu cât se vinde carnea de miel înaintea Paștelui. „Cele mai importante livrări se vor face la vară”
Cu cât se vinde carnea de miel înaintea Paștelui
Publicat: 24/04/2024, 13:30
Actualizat: 24/04/2024, 13:58

Apropierea Paștelui a dus la explozia prețului la carnea de miel. Chiar și așa, nu românii sunt cei mai importanți clienți, după cum se laudă producătorii.

În Gorj, mieii au început, deja, să fie scoși la vânzare, iar prețurile diferă în funcție de preferințele oamenilor.

Cât costă un kilogram de carne de miel

Astfel, pentru un miel cumpărat în viu, prețul pleacă de la 23 de lei per kilogram. În schimb, dacă vorbim de un animal deja sacrificat, în carmangerii se vinde kilogramul cu prețuri cuprinse între 40 și 45 de lei.

Clienți sunt destui, spune Ioan Corneliu Elena, crescător de oi din zona Tismana, județul Gorj, și membru fondator al Cooperativei agricole Animal TIS, citat de adevarul.ro.

„Mieii sunt mai mari pentru că, în acest an, Paștele se sărbătorește mai târziu. Prețul este de 23 de lei per kilogram în viu, iar sacrificat, de 40 de lei.

Este foarte mare cererea din țările arabe. Ei cumpără în viu, la prețul de 23 de lei per kilogram. Pentru noi este convenabil pentru că vindem în cantități mari. Asociația noastră va livra în țările arabe aproximativ 10.000 de capete. Cele mai importante livrări se vor face la vară, când este Ramadanul.

Cererea este mult mai mare către țările arabe față de anii trecuți”, a precizat crescătorul de ovine.

Gorjeanul afirmă că are cereri venite și din Italia, Germania și chiar Olanda.

Din cauza cererii uriașe, cooperativa la care este asociat Ioan Corneliu Elena are în plan să construiască o fermă cu aproximativ 10.000 de capete de oi. Finanțarea va fi cu fonduri europene.

„Suntem în lucru cu fermă. Am făcut achiziția de utilaje și acum urmează construcția fermei. Investiția este de peste două milioane de euro.

Ferma va fi de creștere și îngrășare și urmează să facem și procesare. Vor fi 2.000-3.000 de capete pe ciclu, iar pe an vor fi 3-4 cicluri și se ajunge la aproximativ 10.000 de capete pe an”, explică fermierul.

CITEȘTE ȘI:

Carnea de miel, mai SCUMPĂ. Paștele 2024 se anunță a fi costisitor pentru românii cu venituri mici

„Prețul decent” cu care se va vinde carnea de miel, înainte de PAȘTE / Estimările făcute de ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Care sunt cele mai curate aeroporturi din lume? Doar unul este în Europa!