FOTO-VIDEO – Cine este românca ce a ținut trofeul pentru cel mai bun jucător, oferit lui Lionel Messi, la ceremonia de premiere de la finala Cupei Mondiale din Qatar

Publicat: 19/12/2022, 12:05

Chiar dacă echipa României nu a ajuns la Cupa Mondială, totuși, într-o formă sau alta, țara noastră a ajuns la ceremonia de premiere din Qatar. Cum a fost posibil? Ei bine, o româncă s-a aflat printre femeile care au urcat pe scenă, pentru a ține trofeele campionilor.

Se numește Adriana Paul și este angajată a companiei aeriene Qatar Airways. Ea s-a numărat printre stewardesele care au adus trofeele și medaliile la decernarea Cupei Mondiale din Qatar.

Adriana Paul / Sursa foto: Instagram
Adriana Paul / Sursa foto: Instagram

A stat în spatele lui Emmanuel Macron

Românca a postat mai multe clipuri din timpul ceremoniei, pe Instagram. Ea s-a aflat pe scenă alături de alte stewardese ale companiei aeriene Qatar Airways.

De altfel, prin fața ei au trecut cele mai importante nume din fotbal, și chiar și președintele Franței, Emmanuel Macron, șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, emirul statului Qatar, și președintele FIFA, Gianni Infantino.

„Am împărțit scena cu cei mai mari oameni din fotbal”, a scris Adriana, într-unul dintre story-urile postate pe Instagram, duminică seara.

Adriana Paul / Sursa foto: Instagram
Adriana Paul / Sursa foto: Instagram

Argentina a câștigat Cupa Mondială 2022

Argentina – Franța a fost finala Cupei Mondiale 2022 din Qatar. „Pumele” au câştigat pentru a treia oară Campionatul Mondial, cu scorul de 4-2 la lovituri de departajare, 3-3 după prelungiri.

Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani. În finala din Rusia, la turneul final din 2018, Argentina a pierdut în optimi în faţa Franţei, scor 3-4.

Înaintea meciului cele două selecționate aveau câte două Cupe Mondiale în palmares. Argentina a câștigat în 1978 și 1986, iar Franța s-a impus în 1998 și 2018. Acum, „pumele” au trei astfel de trofee.

Argentina a câștigat Cupa Mondială 2022! A învins Franța la loviturile de departajare! Messi a obținut singurul trofeu care-i lipsea din palmares

Szymon Marciniak a fost cel care a arbitrat finala Cupei Mondiale 2022. A fost ajutat la cele două linii de Pawel Sokolnicki și Tomasz Listkiewicz, al patrulea arbitru a fost Ismail Elfath, iar în camera VAR a fost Tomasz Kwiatkowski.

Care a fost parcursul celor două echipe până în finala turneului final din Qatar: Argentina – Grupa C: 1-2 cu Arabia Saudită, 2-0 cu Mexic, 2-0 cu Polonia. În optimi a trecut de Australia, 2-1, în sferturi de Olanda, 2-2 (4-3 la loviturile de departajare) și în semifinale de Croația, 3-0. Franța – Grupa D: 4-1 cu Australia, 2-1 cu Danemarca, 0-1 cu Tunisia. În optimi a învins Polonia, 3-1, în sferturi a învins Anglia, 2-1, și în semifinale s-a impus în fața Marocului, 2-0.

Cum au arătat echipele de start în finala CM 2022:

Argentina: E. Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Acuna – Di Maria, De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister – Messi, J. Alvarez. Selecționer: Lionel ScaloniRezerve: Armani, Rulli – Acuna, Almada, Correa, Dybala, Foyth, La. Martinez, Li. Martinez, Montiel, Palacios, Papu Gomez, Paredes, Pezzella, Rodriguez.

Franța: Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Griezmann, Tchouameni, Rabiot – Dembele, Giroud, Mbappe. Selecționer: Didier Deschamps.Rezerve: Areola, Mandanda – Camavinga, Coman, Disasi, Fofana, Guendouzi, Kolo Muani, Konate, Pavard, Saliba, Thuram, Veretout.

Loviturile de departajare în finala CM 2022:

Kylian Mbappe 0-1 (gol)
Lionel Messi 1-1 (gol)
Kingsley Coman 1-1 (ratare – apără Emiliano Martinez)
Paulo Dybala 2-1 (gol)
Aurelien Tchouameni 2-1 (ratare – pe lângă poartă)
Leandro Paredes 3-1 (gol)
Randal Kolo Muani 3-2 (gol)
Gonzalo Montiel 4-2 (gol)

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Abuzuri sexuale la Harrods: «Dă-mi puțin lapte din sânii tăi!». Regina fusese avertizată cu privire...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a...
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Se reintroduce oficial serviciul militar obligatoriu. Cine va fi chemat şi câte luni durează
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Culorile originale ale sculpturilor egiptene, dezvăluite odată cu restaurarea unui templu dedicat zeului Horus