Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Constituția a fost încălcată în ultimii 35 de ani de către PREȘEDINTE”

Adrian Severin: „Constituția a fost încălcată în ultimii 35 de ani de către PREȘEDINTE”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fostul ministru de Externe a criticat promisiunile candidaților la alegerile prezidențiale, susținând că acestea depășesc atribuțiile constituționale ale președintelui. Severin a adus în discuție problemele de interpretare și aplicare a Constituției României, subliniind că președintele nu poate interveni în orice domeniu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin a comentat asupra promisiunilor făcute de candidații la președinție, afirmând că acestea se situează în afara fișei postului președinților. El a avertizat că lipsa unei respectări stricte a Constituției poate duce la o funcționare defectuoasă a statului.

„O constituție este un sistem. Nu luăm de acolo un articol pe care îl respectăm, două le mai modificăm noi și pe al treilea îl ignorăm complet. Este la fel ca la bucătărie. Dacă am o rețetă și o respect, îmi iese mâncarea pe care o doresc; nu o respect, îmi iese mâncare proastă,” a explicat fostul ministru.

Interpretarea incorectă a rolului președintelui

Severin a subliniat că rolul președintelui, stabilit prin articolul 80 din Constituție, este acela de mediator, și nu de executiv. El a arătat că politica externă este gestionată de Guvern și Parlament, iar președintele doar semnează tratatele negociate de Guvern.

„Politica externă este de domeniul executivului și într-o anumită măsură, executivul lucrează sub controlul legislativului. Există un alt articol care spune că politica internă și externă se realizează de Guvern, deci nu de președinte, potrivit programului său aprobat de Parlament” a spus Severin.

Greșelile istorice în definirea funcției prezidențiale

Adrian Severin a adus în discuție momentul în care modelul constituțional francez a fost considerat un reper pentru Constituția României, dar subliniază că aceasta a fost o greșeală. Severin a explicat că, deși Franța este un model în anumite aspecte, România a ales să se inspire din alte sisteme mai potrivite structurii sale de guvernare.

„Domnul președinte Iliescu a dorit să aibă această atribuție, gândindu-se că noi ne-am inspirat din sistemul constituțional francez. Consilierii francezi ne-au atras atenția că acea constituție franceză creează și probleme Franței,” a adăugat Severin.

Nevoia unei delimitări clare a atribuțiilor

Severin consideră că o parte din problemele actuale ar putea fi rezolvate dacă funcțiile Guvernului și președinției ar fi clar delimitate, așa cum sunt în alte state europene. El a explicat că sistemul politic românesc ar trebui să se axeze mai mult pe modele precum cel spaniol sau portughez.

„În Franța funcționează sistemul, dar doar dacă președintele și guvernul fac parte din același partid. Noi ne-am uitat după modelul spaniol, după modelul portughez, austriac,” a spus fostul ministru.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026