Prima pagină » Economic » Au fost semnate primele contracte din România finanțate prin PNRR. Câți bani mai sunt disponibili pentru proiectele de investiții

Au fost semnate primele contracte din România finanțate prin PNRR. Câți bani mai sunt disponibili pentru proiectele de investiții

Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la semnarea primelor contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primării și consilii județene / Sursa: Guvernul României

Primele șapte contracte din România finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 92 milioane de lei, au fost semnate, marți, la Palatul Victoria, de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, cu reprezentații administrațiilor locale. Prezent la ceremonia de semnare, premierul Nicolae Ciucă a ținut să scoată în evidență susținerea întregii coaliții, respectiv „coerența și stabilitatea politică”.

Cele șapte contracte încheiate marți între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează renovarea integrată a clădirilor, iar valoarea totală a acestora este de aproape 92,8 milioane de lei.

„Practic, prin acest demers de astăzi, demonstrăm angajamentul Guvernului de a pune în mișcare toate mecanismele astfel încât să atragem banii alocați prin PNRR”, a declarar premierul Nicolae Ciucă în cadrul ceremoniei de la Palatul Victoria.

Premierul a felicitat primăriile și consiliile județene care au semnat, azi, șapte proiecte care vor primi finanțare de peste 92 de milioane de lei și a precizat că, asemenea lor, alte 1.430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare și clădirilor publice din toată țara.

„Este, de asemenea, important să subliniem încă o dată – deși a fost o perioadă scurtă de timp, cu o serie întreagă de probleme, care a trebuie să fie rezolvate, și a existat o serie de suspiciuni vizavi de capacitatea noastră de a pune în funcțiune aceste mecanisme – am reușit ca în această perioadă de timp, să îndeplinim toate jaloanele și țintele pe care ni le-am asumat prin PNRR și totodată am fost în măsură să transmitem prima cerere de finanțare la Bruxelles. Totodată, în acest moment Guvernul lucrează la a doua cerere, astfel încât să putem să asigurăm ca până la sfârșitul anului să beneficiem de întreaga sumă alocată prin PNRR pentru anul acesta, aproximativ 10 miliarde de euro”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă: „Dorim să asigurăm că ceea ce ne-am propus prin programul de guvernare se va realiza”

Șeful Executivului a ținut să precizeze că aceste obiective sunt susținute de toate formațiunile din coaliție. „Sunt demersuri la care întreg Guvernul lucrează și sunt demersuri prin care vom continua să aplicăm tot ceea ce avem la dispoziție pentru a reuși să ducem la bun sfârșit planul de reforme și planul de investiții. Sunt obiective așteptate de către toți cetățenii României, sunt obiective prin care dorim să asigurăm că ceea ce ne-am propus prin programul de guvernare se va realiza, obiective care la nivelul coaliției au fost foarte bine înțelese și foarte bine aliniate. Iată, suntem aici reprezentanții tuturor formațiunilor politice și în felul acesta reușim să asigurăm nu numai partea practică, a mecanismelor instituționale, ci și coerența și stabilitatea politică, așa cum ne-am angajat”, a declarat șeful Guvernului.

„De la punerea în transparență a ghidului solicitantului, acum mai puțin de patru luni, am ajuns, într-un timp record, la semnarea contractelor. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, a pus la dispoziția autorităților locale proceduri transparente și o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanțare, care au asigurat o procedură expeditivă. Felicit autoritățile locale pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. În curând, vom vedea primele clădiri care intră în renovare”, a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

Potrivit informării transmise de Ministerul Dezvoltării, contractele de finanțare semnate marți vizează:

  • renovarea integrată a corpurilor de clădire C1 și C2 ale Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța) – 15,47 milioane lei
  • reabilitarea și modernizarea Școlii gimnaziale Băcel dincomuna Chichiș (jud. Covasna) – 2,69 milioane lei;
  • reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului Primăriei din comuna Bârca (jud. Dolj) – 6,23 milioane lei;
  • renovarea integrată și consolidarea sediului Primăriei din comuna Brebeni (jud. Olt) – 2,67 milioane lei;
  • reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava) – 6,78 milioane lei;
  • renovarea integrată a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău – 29,68 milioane lei;
  • creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare – 29,25 milioane lei.

Ministrul a amintit că în perioada 1 aprilie – 30 mai 2022, au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanțare, iar fondul total de peste 2 miliarde de euro a fost accesat integral și depășit.

Conform sursei citate, prin Componenta C5, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranței seismice și la incendiu a 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice. Ministerul asigură și o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanțării europene. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraina introduce un nou model de luptă. Syrskyi afirmă că zonele controlate de ruși au fost recucerite
Digi24
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune care au fost motivele pentru care s-au anulat alegerile prezidențiale din 2024
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Sursa neașteptată de sare care ar putea crește tensiunea arterială a milioane de oameni
Click
„L-am luat ca din oală pe bărbată-miu din pat”. Urgența care a alertat-o pe Theo Rose în timpul nopții
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Monica Gabor în prezent, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Imaginea postată de Irina Columbeanu
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată și cât costă cortul pe roți. O combinație între cort gonflabil și remorcă
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Cercetătorii au folosit o „Cruce Einstein” pentru a studia o galaxie tânără cu stele bătrâne