Prima pagină » Actualitate » Autospecială a poliției, accident la Guvern. Momentul impactului – VIDEO

Autospecială a poliției, accident la Guvern. Momentul impactului – VIDEO

Autospeciala poliției a fost grav avariată

O autospecială a poliției a fost implicată, sâmbătă noapte, într-un accident rutier în apropierea sediului Guvernului. Din imaginile de la momentul impactului semnificativ se vede că mașina de la Brigada Rutieră a trecut pe culoarea roșie a semaforului și lovește din plin un alt autovehicul.

Autospeciala de poliție implicată în accidentul de sâmbătă noapte acea cu semnalul luminos pornit, dar nu și cu cel acustic, așa cum impune legea și era obligația agentului care conducea autospeciala de la Brigada Rutieră.

Ce prevede legea

Conform Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, la art. 61., alin (1) se prevede că „Pentru a avea prioritate de trecere, autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență, trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore”.

Mai multe echipaje ale Brigăzii Rutiere, ale Ambulanței, dar și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfiov (ISU B-IF) s-au deplasat la locul accidentului, iar autospeciala, avariată serios, a fost tractată.

În urma accidentului, cei doi agenți și șoferul celui ce-al doilea autoturism implicat au primit îngrijiri medicale la fața locului, pentru răni care nu le-au pus ăn pericol viața și toți au refuzat transportul la spital.

După acest accident, considerat tamponare, conform informațiilor actuale, cei doi șoferi au fost îndrumați la Biroul de Accidente Ușoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, la telefon cu premierul Ucrainei! Despre ce au discutat
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
ULTIMELE zile din viața Ancăi Pandrea. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță începând de sâmbătă
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Rusia schimbă fața teritoriilor OCUPATE din Ucraina: construcții masive, credite ieftine și despăgubiri cerute de foștii proprietari
Click
Victor Yila, mărturii cutremurătoare despre ultimele zile din viața Ancăi Pandrea: „Vineri a fost ok, am glumit. Era super lucidă”
Digi24
Putin cere Chinei, Indiei și Iranului să ajute la prevenirea conflictelor în lume: „Trebuie să facem tot posibilul”
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Unde dispar vântureii de seară în timpul migrației? Cercetătorii au descoperit locul în care se adună sute de mii