Prima pagină » Actualitate » Avocata Maria Vasii a explicat de ce unii politicieni români ar putea fi ANCHETAȚI DE FBI, dar și cum pot scăpa de cercetări

Avocata Maria Vasii a explicat de ce unii politicieni români ar putea fi ANCHETAȚI DE FBI, dar și cum pot scăpa de cercetări

Avocata Maria Vasii a explicat luni seară, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” de ce unii politicieni din România ar putea fi anchetați de FBI, dar și cum ar putea scăpa de cercetări.

„Odată ce există acum aceste investigații internaționale, odată ce avem aceste rețele infracționale internaționale, odată ce Donald Trump a tăiat capul «șarpelui», cum ar fi aceste investigații în Statele Unite, începând de la vârful OMS (Organizația Mondială a Sănătății-n.r.), și oamenii politici care reprezentau la acea dată SUA  și care aveau companii ale fratelui, ale fiului, implicați în industria farma, sunt pe urmele lor. Interes politic există, pentru că sunt oponenții actualei puteri, vrând-nevrând, vor ajunge în România pentru că nu s-au făcut fraude în toate țările, ci doar în țările în care se știa că există practici care permit corupția la acest nivel”, a precizat celebra avocată.

Dan Diaconescu: „Și spuneți că nu vor scăpa de lungul braț al legii aplicat de FBI, că la nivel european avem vreo speranță. Totuși, doamna Ursula (Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene-n.r.) conduce ostilitățile”.

Maria Vasii: „Pot să scape, pentru că… am avut un război, a venit o criză, am avut o criză început, una, război se încheie, un război, începe altă criză. Pot să blocheze aceste investigații, din nou, cu o nouă lege marțială, cu o nouă pandemie. Adică cei care au butoanele puterii pot să găsească acele situații de criză care să paralizeze jocul democratic. Eu doar îmi exprim încrederea că acum, când încă există libertate, oamenii se trezesc până nu e prea târziu. (…) Cred că ar fi foarte important pentru fiecare om matur a acestei țări sau acestei planete să înțeleagă că nu ne mai putem juca, nu mai putem să spunem… «dacă pe mine nu m-a atins, e totul în regulă»? Nu, pentru că noi nu mai avem nicio stabilitate pe făgașul pe care civilizația a mers până acum!”.

Dan Diaconescu: „Și… credeți că, la un moment dat, vor veni cei de la FBI și vor face arestări la nivel european, inclusiv în România, la cel mai înalt nivel sau…?”

Maria Vasii: „Nu așa ar fi procedura. Americanii au dreptul, în baza acordurilor bilaterale între Statele Unite și România, întrucât sunt infracțiuni care sunt comise în legătură cu bugetul Statelor Unite, să ceară prin comisie rogatorie, să zicem, desfășurarea acestor proceduri sau extrădarea, în vederea judecării, pe teritoriul Statelor Unite. Au existat aceste demersuri, eu știu că se pregătesc documente în acest sens. Indiferent cât ar încerca să se ascundă și politicienii noștri, nu cred că vor putea să beneficieze, să zicem, de măsuri de clemență. Sigur că există, din punct de vedere juridic, o scăpare. Pot să și invoce imunitatea în situația în care organele judiciare din România preiau anchetele și fac ei aceste demersuri. Nu știu dacă vor avea curajul procurorii români să finalizeze aceste anchete, pentru că,,, să nu credeți că a fost posibil să se fure atâta bănet fără implicații la cel mai mare nivel?”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Motivul HALUCINANT pentru care Dragoș, subofițerul de la ISU Neamț, a ucis-o pe Andreea. Filmul tragediei
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
„Război” în inima UE pe bani. De ce riscă România să iasă pierzătoare din confruntarea Comisiei Europene cu Germania
Mediafax
Soluția la CRIZA Volkswagen! Angajații vor lucra în plus
Click
Mihai Onilă, vești bune după cumpăna prin care a trecut! „Este o adevărată forță de nestăvilit”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Strâmtoarea Ormuz, locul de care depinde o parte din energia lumii. Unde se află și de ce a devenit atât de importantă