Prima pagină » Actualitate » Crin Antonescu laudă eforturile pro-europene ale Republicii Moldova: Puteți fi un EXEMPLU pentru noi, la București

Crin Antonescu laudă eforturile pro-europene ale Republicii Moldova: Puteți fi un EXEMPLU pentru noi, la București

Olga Borșcevschi

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, vineri, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Republica Moldova, că se simte „acasă” la Chișinău și că parcursul european al țării vecine reprezintă un exemplu de urmat pentru România.

„Vreau să-mi exprim bucuria de a fi din nou la Chișinău, unde întotdeauna m-am simțit și mă simt acasă. Avem alegeri care sunt cumva comune, cumva împreună. Noi am urmărit anul trecut, cu sufletul la gură, alegerile din Basarabia, din Republica Moldova, alegerile prezidențiale, ne-am bucurat de deznodământul lor, i-am felicitat și pe domnul președinte, și pe domnul ministru pentru faptul că, aici, actuala administrație – doamna președinte, guvernul, majoritatea parlamentară – duc o luptă dificilă și o duc cu curaj și, până acum, a dat Dumnezeu, și de acum încolo, cu succes. În acest sens, chiar spuneam că, din multe privințe, puteți fi un exemplu pentru noi, la București”, a declarat Crin Antonescu în conferinţa de presă.

Referindu-se la contextul electoral din România, candidatul coaliției a menționat că țara se află în ultimele săptămâni ale unui „an electoral cu turbulențe”, marcat de amânări și incertitudini.

„Sunt convins că îl vom încheia cu bine, că îl vom încheia cu un președinte care, împreună cu o majoritate parlamentară și cu un guvern, va consolida, va consfinți definitiv calitatea României de țară occidentală, aparținând Uniunii Europene, aparținând sistemului de securitate NATO, aparţinând valorilor către care şi partenerii, colegii, fraţii noştri din Republica Moldova fac eforturi extraordinare şi, repet, până acum, spectaculos de reuşite să se îndrepte”, a mai spus Crin Antonescu.

CITEȘTE ȘI:

Antonescu, despre scenariul aderării Republicii Moldova la UE în 2029: „Dacă voi primi încrederea românilor, voi avea bucuria să celebrăm cu toții”

Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău despre George Simion: Instanța s-a pronunțat / În ce tur va intra este decizia alegătorului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SINTEZĂ. Parlamentul începe sesiunea de toamnă cu aceeași întrebare: cine poate forma următorul Guvern. PSD, PNL, USR și UDMR vin cu variante diferite pentru premier
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
Unde sunt cele mai mici pensii din România. Județul aflat la coada clasamentului
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe Angela Merkel! Ce se află în spatele vizitei fostului cancelar german
Click
Anca Pandrea, ultimele mărturisiri înainte de moarte: „Nu sunt singură, simt că Iura este cu mine”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Cum s-a răzbunat Ramona Crăciunescu pe Antena 1, după ce a fost refuzată la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Avertismentul lansat de cercetători: interacțiunea cu Inteligența Artificială ne robotizează