Prima pagină » Actualitate » Familia unui pacient aflat în COMĂ, la spitalul din Bistrița, acuză medicii că nu ar fi recunoscut simptomele unui AVC

Familia unui pacient aflat în COMĂ, la spitalul din Bistrița, acuză medicii că nu ar fi recunoscut simptomele unui AVC

Ruxandra Radulescu

Familia unui pacient de 72 de ani, aflat în comă, de peste o lună la Spitalul Județean din Bistrița, acuză medicii că nu au recunoscut simptomele unui accident vascular cerebral și l-ar fi tratat pe acesta ca pe o persoană aflată în stare avansată de ebrietate. 

Acuzații grave la dresa medicilor de la unitatea Primiri Urgențe, de la Spitalul Județean din Bistrița. Familia unui pacient în vârstă de 72 de ani, care se află în comă de o lună, susține că acesta nu ar fi primit tratamentul corespunzător, atunci când, s-a prezentat la spital cu amețeală și nu mai era capabil să-și miște o parte a feței, simptome specifice unui accident vascular cerebral. Medicul de gardă, însă, l-a tratat ca pe o persoană aflată în stare avansată de ebrietate.

În acest caz, autoritățile au deschis mai multe anchete.

Cornel Suciu a ajuns la Spitalul Județean din Bistrița pe 4 aprilie, în jurul orei 22:00, cu stări de amețeală și fiind incapabil de a-și mișca o parte a feței, susține soția lui. Acestea sunt simptomele specifice unui accident vascular cerebral, însă medicul l-a tratat pe pacient ca pe o persoană în stare de ebrietate, aspect notat și în fișa medicală.

„Medicul de gardă a presupus că tatăl meu a consumat băuturi alcoolice și exact asta a scris pe fișă. Neluând în seamă ce hârtii aveau cei de pe ambulanță. Scria că a suferit un atac ischemic, nu i-a fost făcută nicio electrocardiogramă, protocoalele spitalelor. Un pacient care este preluat cu AVC suspiciune trebuie internat minim 24h și ținut sub observație medicală.”,  a declarat fiul acestuia.

Pacientul a fost trimis acasă în jurul orei 2:00, la peste 30km de oraș. În acest timp, bărbatul a zăcut pe o bancă, în fața spitalului, iar atunci când rudele au ajuns la el, acesta nu mai era în stare să vorbească.

„M-a sunat „să știi, că m-a lăsat acasă, dacă poți să vii după mine” și am zis să mai aibă răbdare un pic, că o să venim după el.  Am strigat la asistente. „Bine că stați aici,  înăuntru și omul moare pe bancă, afară”. Au zis că îl duc sus la terapie.” a povestit soția bărbatului.

În urma consultației făcute de un alt medic, acesta a notat în fișa medicală că bărbatul suferise un accident vascular cerebral.

„Avut convulsii, paralizie, partea dreaptă și într-adevăr, atunci l-au luat, l-au dus, l-au internat în spital și după o jumate de oră, o oră, a intrat în comă.”, a adăugat fiul lui Cornel Suciu.

Pacientul se află, la acest moment în comă, internat în Spitalul din Bistrița, iar familia lui a apelat între timp la un avocat și au depus mai multe plângeri împotriva cadrelor medicale. Colegiul Medicilor din zonă a deschis o anchetă.

CITEȘTE ȘI:

Un PACIENT, ajuns la spital cu fractură la picior, nu a fost operat timp de 10 zile, din cauza unui conflict între medici

AREST la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti care ar fi uitat o compresă într-o pacientă

PACT CNAS-CMR. La ce valori va fi menținută asistența medicală și ce soluții de viitor sunt propuse. La cine este pixul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Care sunt liceele din București unde s-a intrat cu cele mai mici medii în 2025. Cum arată clasamentul și rezultatele la Bacalaureat
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
De obicei, lumina accelerează lucrurile. Oamenii de știință tocmai au surprins-o făcând opusul