Prima pagină » Știri externe » Germania este preocupată de situația din Siria, mai ales de riscul TERORISMULUI /„Comunitatea internațională trebuie să mobilizeze toate capacitățile”

Germania este preocupată de situația din Siria, mai ales de riscul TERORISMULUI /„Comunitatea internațională trebuie să mobilizeze toate capacitățile”

Guvernul Germaniei a cerut, miercuri, comunității internaționale să acționeze pentru a contribui la stabilizarea Siriei, în contextul înlăturării de la putere a regimului Bashar Al-Assad, Berlinul exprimând preocupări asupra riscurilor generate de rețeaua teroristă Stat Islamic.

Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a exprimat preocupări asupra riscurilor continuării conflictului militar în Siria.

”După ani de teamă și dubii cauzate de războiul civil, soldat cu 400.000 de morți și 11 milioane de oameni forțați să se refugieze, acesta este un moment de speranță. Mulți oameni din Siria vor acum un nou capitol al păcii pentru ei și pentru țara lor. În același timp, încă există teamă și preocupări că speranța lor nu se va îndeplini. Sunt probleme care afectează pacea și libertatea în întreaga regiune, situația, în aceste zile, este oricum altfel decât stabilă. Încă au loc confruntări militare și violențe în anumite zone ale țării, iar rețeaua Stat Islamic nu a fost învinsă definitiv. Este clar că noul capitol al Siriei nu a fost scris încă”, a afirmat Annalena Baerbock, într-o conferință de presă.

Ministrul german de Externe cere comunității internaționale să se mobilizeze pentru a ajuta la stabilizarea Siriei.

”Comunitatea internațională trebuie să mobilizeze toate capacitățile astfel încă Siria să găsească un parcurs pentru a avea pace și stabilitate în viitor. Un viitor în care toată lumea să se bucure în mod egal, indiferent de apartenența religioasă sau etnică, să poată conviețui în siguranță”, a subliniat Annalena Baerbock.

Rusia a avertizat, miercuri, că există riscul ca Siria să devină bază a terorismului islamist, în contextul înlăturării regimului Bashar Al-Assad. De altfel, Moscova a denunțat și activitățile militare ale Israelului pe teritoriul sirian.

”Există riscul ca teroriști din cadrul rețelei Stat Islamic să devină din nou foarte activi în Siria”, a avertizat miercuri Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

”Acțiunile trupelor israeliene, care au ocupat zona-tampon din regiunea Podișului Golan, încalcă în mod clar Acordul siriano-israelian din 1974. Bombardamentele israeliene pe teritoriul sirian generează preocupări grave ale comunității internaționale”, a afirmat, la rândul său, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Marți, Washingtonul le-a cerut grupurilor care au preluat puterea la Damasc să respecte drepturile minorităților și să suplimenteze asistența umanitară. În plus, Statele Unite cer ca Siria să nu devină ”bază a terorismului”.

”Secretarul de Stat Antony Blinken a prezentat principii despre care consideră că ar trebui susținute în timpul tranziției și în procesul de formare a noului guvern: respectarea drepturilor minorităților, facilitarea asistenței umanitare, evitarea ca Siria să fie folosită ca bază a terorismului sau ca amenințare pentru statele vecine. Securizarea și distrugerea în siguranță a stocurilor de arme chimice. (…) Așa cum i-ați auzit pe președintele SUA și pe secretarul de Stat în ultimele zile, până acum, grupul Hayat Tahrir al Sham folosește un discurs adecvat, dar noi îl vom evalua nu în funcție de aceste cuvinte, ci în funcție de acțiunile din următoarele zile, următoarele săptămâni și luni”, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Foto: Profimedia

Video: Ministerul german de Externe

Citește și:

Acord al statelor UE asupra unui nou pachet de sancțiuni contra RUSIEI /Ursula von der Leyen: Menținem „presiunile” asupra Kremlinului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
VIDEO Escapada la munte în doi, care a declanșat o adevărată isterie. Ce spun acum tinerii dați dispăruți și căutați timp de două zile
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Prosport.ro
Reacția lui Darren Cahill când a văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu la Wimbledon
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Mediafax
„Aș fi vrut să fiu româncă”. Declarația celei mai FRUMOASE FEMEI din lume care a emoționat România
Click
O uzină de peste 100 de ani din București intră în demolare și face loc unui cartier de 50 de milioane de euro
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit pe loc pe A1! Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea!
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Bacterii care mănâncă uraniu, descoperite în minele care alimentau cândva armele nucleare sovietice