Prima pagină » Diverse » Iohannis, despre cei trei urși UCIȘI: ,,Este o problemă complicată și, în ultima vreme, legislația a găsit câteva clarificări”

Iohannis, despre cei trei urși UCIȘI: ,,Este o problemă complicată și, în ultima vreme, legislația a găsit câteva clarificări”

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri întrebat fiind despre cazul petrecut noaptea trecută la Miercurea Ciuc când trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi.

Este o problemă complicată și în ultima vreme, legislația a găsit câteva clarificări. Nu este de dorit niciodată ca un animal sălbatic să fie împușcat pentru că trăiește în în habitatul lui, dar nu poate fi evitat tot timpul. Noi conviețuim, noi, oamenii, comunități, le conviețuim, cu animalele sălbatice de multe ori în același habitat și din nefericire, conflictele nu sunt întotdeauna evitabile, a spus Iohannis.

Șeful statului a mai declarat că ,,este întotdeauna decizia oamenilor care sunt acolo și care trebuie să intervină cum se rezolvă acest conflict”.

Faptul că noi avem foarte multe exemplare de urs, de exemplu, este pe de o parte un lucru foarte bun și ne mândrim cu natura care în bună măsură este încă într-o stare foarte bună, dar sunt oameni care iată, ajung să nu mai știe cum să-și apere gospodăria de de aceste animale și atunci aceste conflicte pot apărea. Este întotdeauna decizia oamenilor care sunt acolo și care trebuie să intervină cum se rezolvă acest conflict, a mai spus Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Aliații arabi ai SUA își pierd RĂBDAREA. Trump, presat să lanseze o INVAZIE TERESTRĂ în Iran
Digi24
Îndrăgita actriță din „Godzilla vs Kong” a murit. Avea 18 ani
Cancan.ro
Nevoiașilor le împărțea mâncare, iar acasă...🥺 Ce i-a făcut soției 'Bărbosul cu suflet mare'
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Mediafax
A scăpat de sub CONTROL în timpul testelor! Un agent autonom AI a COMPROMIS infrastructura Hugging Face
Click
VIDEO. Un autoturism Mercedes a luat foc pe Bulevardul Ion Mihalache din București. A cui e mașina și de unde a pornit incendiul?
Digi24
Cum poate o țară cu puțin peste 600.000 de locuitori să dea peste cap negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
De ce unii oameni au părul creț: secretul se află sub piele, nu la suprafață!