Prima pagină » Actualitate » Maia Sandu, MESAJUL transmis cetățenilor cu ocazia Paștelui: „Lumina învie chiar când e doborâtă, a fi bun înseamnă a fi puternic”

Maia Sandu, MESAJUL transmis cetățenilor cu ocazia Paștelui: „Lumina învie chiar când e doborâtă, a fi bun înseamnă a fi puternic”

Ruxandra Radulescu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de speranță cetățenilor, în care i-a îndemnat să celebreze sărbătoarea Paștelui, în convingerea că binele va izbăvi. 

În mesajul de Paște, adresat cetățenii, președintele Maia Sandu a amintit de vremurile în care tradițiile religioase creștine erau interzise, menționând că poporul a reușit dintotdeauna să mențină în conștiința spirituală lumina speranței.

„Lumina învie chiar când e doborâtă. Cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit Paştele an de an şi am deschis casele pentru lumină chiar şi atunci când Învierea era interzisă, iar bisericile – distruse. Nu ne-am lăsat doborâţi, ne-am păstrat credinţa şi am trăit fiind învăţaţi că a fi om, a fi onest, a fi bun înseamnă a fi puternic. Noi, în Moldova, când ne spunem, cu feţele luminate, „Hristos a Înviat!” adunăm tot neamul în această adresare. (…) Vom transmite tradiţiile noastre copiilor – acestea sunt rădăcinile cu care plecăm în lume, oriunde în lume. Şi lucrurile care ne unesc identitate şi încredere în cine sântem”, a transmis președinta Republicii Moldova, într-un video postat în social media, în care apare gătind pască şi cozonac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Revoltă în învățământ! Directoarele de la „Lazăr” și „Caragiale” au picat concursul pe post și acuză Ministerul
Digi24
A fost anunțată cauza morții lui RJ Mitte, actorul din „Breaking Bad”
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!