Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: „Religia aduce cunoaștere, nu supunere. Parcă trăim vremurile de pe timpul lui Ceaușescu” | VIDEO

Marcel Ciolacu: „Religia aduce cunoaștere, nu supunere. Parcă trăim vremurile de pe timpul lui Ceaușescu” | VIDEO

Marcel Ciolacu: „Religia aduce cunoaștere, nu supunere. Parcă trăim vremurile de pe timpul lui Ceaușescu” | VIDEO

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit vineri, la conferința județeană a PSD Argeș, despre polemicile care au apărut în jurul propunerii referitoare la introducerea religiei ca materie la Bacalaureat.

El susține că nu înțelege de ce există persoane care se opun unei astfel de inițiative și a reamintit că România este o țară creștină.

Mai mult, Ciolacu a făcut referire și la faptul că regimul comunist a încercat, la rândul său, să elimine religia din viețile oamenilor.

„Astăzi, împreună cu președintele dumneavoastră, cu domnul primar Gentea, am avut privilegiul să fim primiți de ÎPS Calinic și am avut foarte multe discuții. Și stau să mă întreb de unde au atâta înverșunare și atâta ură împotriva Bisericii. Parcă trăim vremurile de pe timpul lui Ceaușescu, în care comunismul a încercat același lucru. Aici nu vorbim doar de Biserica Ortodoxă, vorbim de toate cultele cu reprezentare și recunoaștere națională. Dacă toate cultele, împreună cu colegul nostru  Titus Corlățean au stat de vorbă și au găsit oportun ca una din materiile, și specific foarte clar, din materiile opționale, la Bacalaureat, să fie religia, ce anume ne deranjează? Suntem creștini, ne-am crescut copiii în valorile creștine, cum adică eu îmi dau cu părerea dacă unul dintre copiii sau nepoții dumneavoastră dorește să opteze ca materie de Bacalaureat religia?”, a spus șeful PSD.

Marcel Ciolacu: Suntem una din cele mai tolerante țări din lume

Ciolacu a mai atras atenția că religia „nu aduce supunere”, ci cunoaștere și spune că încercările de a impune „progresismul atunci când el nu este acceptat, când oamenii nu se regăsesc” vor duce, de fapt, la creșterea populismului și extremismului.

„Religia aduce cunoaștere. Religia nu aduce supunere. Religia deschide perspective. Cu cât vom încerca să impunem progresismul atunci când el nu este acceptat, când oamenii nu se regăsesc, de fapt vom încuraja populismul și extremismul. Și trebuie să spunem că PSD apără valorile creștine. Totodată, este tolerant. Toate religiile trebuie reprezentate și privite egal. Nu trebuie să ne mai impună nimeni nimic. Au încercat unii timp de 50 de ani. Lăsați-ne să ne trăim viața cum considerăm noi mai bine. Suntem una din cele mai sigure țări din lume și dacă nu cea mai tolerantă țară din lume. Cred în valorile europene, în dezvoltarea României accesând fondurile europene și implementând politicile europene în România, dar avem diversitatea noastră. Trebuie să ne apărăm unitatea prin diversitate”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!