Prima pagină » Știri politice » Marco Rubio și Serghei Lavrov, NEGOCIERI la Riad de 4 ore și jumătate. Întâlnire fără HANDSHAKE. „Negocierile au decurs bine”

Marco Rubio și Serghei Lavrov, NEGOCIERI la Riad de 4 ore și jumătate. Întâlnire fără HANDSHAKE. „Negocierile au decurs bine”

Discuțiile la nivel înalt ruso-american au început în Arabia Saudită. Întâlnirea de la Riad a început fără tradiționala strângere de mână în prezența presei.

UPDATE

Negocierile dintre delegațiile americană și rusă de la Riad s-au încheiat după 4 ore și jumătate. Iuri Ușakov a declarat pentru presa rusă că discuțiile „au decurs bine”.

Delegațiile Federației Ruse și ale Statelor Unite au purtat o „discuție foarte serioasă pe toate problemele”, informează TASS, citându-l pe Ușakov, care a mai transmis că „Rusia și SUA au convenit să țină cont de interesele celuilalt”

Potrivit acestuia, echipele de negociatori din Rusia și SUA vor iniția discuții privind Ucraina. Deocamdată nu este clar cine vor fi acești reprezentanți, a declarat consilierul președintelui Federației Ruse.

„Am discutat, ne-am expus abordările princiliale și am convenit ca echipe separate de negociatori pe această temă să intre în contact la momentul potrivit”, a declarat acesta într-o intervenție la Pervîi Kanal

„Americanii trebuie să își desemneze reprezentanții, noi îi vom desemna pe ai noștri, iar apoi, probabil, activitatea va începe. Președintele va decide personal după ce vom primi numele negociatorilor americani”, a concluzionat el.

UPDATE

Referitor la negocierile de la Riad, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că un acord pe termen lung cu Ucraina „este imposibil fără rezolvarea problemelor de securitate din Europa”.

„O înțelegere cuprinzătoare pe termen lung este imposibilă fără o analiză cuprinzătoare a problemelor de securitate de pe continent”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit TASS.

Acesta a precizat că „Putin este gata să negocieze cu Zelenski, legitimitatea acestuia este îndoielnică”.

UPDATE

Discuțiile s-au oprit după mai bine de două ore, pentru o pauză care a durat 15 minute, informează TASS. În paralel, la Moscova, Maria Zaharova a declarat că Rusia remarcă „reacția nervoasă a Occidentului la contactele ruso-americane, care îi provoacă isterie”.

Știrea inițială.

Cele trei delegații sunt așezate în jurul unei mese de mari dimensiuni. Americanii stau în partea stângă, delegația rusă este așezată în partea dreaptă, iar reprezentanții Arabiei Saudite sunt în fruntea mesei, relatează TASS.

Întâlnirea are loc într-unul dintre palatele familiei regale, Diriyah din complexul Albasateen. Conform sursei citate, la intrarea palatului sunt arborate steagurile Arabiei Saudite, Statelor Unite, respectiv cel al Federației Ruse.

Partea rusă este reprezentată de ministrul de Externe Serghei Lavrov și de consilierul de la Kremlin Iuri Ușakov. Din delegația americană, condusă de Secretarul de Stat Marco Rubio, fac parte consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Mike Waltz, și trimisul special al liderului american în Orientul Mijlociu Steve Witkoff.

Sursa: Nexta

Sursa: Nexta

La discuții este prezent și CEO-ul Fondului rus de investiții directe, Kirill Dmitriev. Acesta a declarat presei, după începerea discuțiilor că „un progres semnificativ în negocierile dintre Rusia și Statele Unite este posibil în următoarele 2-3 luni”, potrivit aceleiași surse.

Potrivit CNN, Lavrov a spus că discuțiile vor avea ca scop încheierea „perioadei anormale” în relațiile dintre cele două „mari puteri”.

Discuția ar putea pune bazele unei viitoare întâlniri între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Trump a spus, anterior, că se va vedea cu președintele rus în Arabia Saudită.

Știre în curs de actualizare.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!