Prima pagină » Știri » „Mica DELTĂ a Olteniei”, readusă la viață, după ani de zile. Comuniștii transformaseră zona în fermă piscicolă

„Mica DELTĂ a Olteniei”, readusă la viață, după ani de zile. Comuniștii transformaseră zona în fermă piscicolă

Ruxandra Radulescu

Gârlă Mare din zona Mehedinți, de pe malul Dunării, este denumită de locuitori Mica Deltă a Olteniei, o zonă cu peste 400 de hectare de teren care au fost refăcute, renaturate prin munca unor oameni pasionați și implicați în păstrarea naturii.

Refacerea ecosistemului din Gârla Mare din zona Mehedinți a presupus o muncă de ani de zile a specialiștilor din cadrul unui ONG, ceea ce a făcut ca natura să redevină stăpână în regiunea respectivă. Iazurile, ecosistemele, biodiversitatea, au fost readuse la viață.

„Am reușit să reconectăm Dunărea cu zona sufizată, creând astfel habitate specifice de zone acvatice, creîndu-să condițiile să se întoarcă speciile iubitoare de astfel de zone, specii atât vegetale cât și cât și specii de faună. Cele mai ușor de văzut sunt speciile de păsări. Avem multe specii de rațe, multe specii de stârci, cele două specii de egretă, mare și mică.” a declarat șeful de proiect al ONG-ului pentru Antena 3 CNN.

Zonele precum Gârla Mare sunt zone umede, care funcționează ca niște buzunare sau bureți ce absorb apa când este inundație și mai apoi o eliberează treptat în timpul anului, alimentând fluxul de apă pe timp de vară. Această lună naturală fusese transformată, în anii comunismului, în fermă piscicolă.

În ultimii trei ani, însă, zona  și-a recăpătat frumusețea, ceea ce va contribui și la dezvoltarea economică a zonei.

La nivel global, aproape 90% din zonele umede nu mai există, iar la nivelul Dunării vorbim de 80% motiv pentru care și cursurile râurilor au fost întrerupte, iar daunele, deși resimțite în timp, afectează domenii cheie precum energia, navigația și agricultura.

CITEȘTE ȘI:

NASA a anunţat că Marea Neagră și-a schimbat radical culoarea. Care este EXPLICAȚIA

Pescarii români, o specie pe cale de DISPARIȚIE în Marea Neagră

NASA a anunţat că Marea Neagră și-a schimbat radical culoarea. Care este EXPLICAȚIA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
De la 41 la 29 de milioane: prețul demografic pe care Ucraina l-a plătit pentru a nu fi desființată de Putin
Mediafax
Protest la opt ani de la 10 August. Foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați, iar dosarul se apropie de prescripție
Click
Care sunt liceele din București unde s-a intrat cu cele mai mici medii în 2025. Cum arată clasamentul și rezultatele la Bacalaureat
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
În anii 1930, un bărbat a navigat 50.000 de kilometri într-un caiac, din Germania până în Australia