Prima pagină » Actualitate » Ministrul Transporturilor: AUTOSTRADA A0 din jurul Capitalei va deveni funcțională la sfârșitul anului viitor

Ministrul Transporturilor: AUTOSTRADA A0 din jurul Capitalei va deveni funcțională la sfârșitul anului viitor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, într-un mesaj video postat pe TikTok, că Autostrada A0, care înconjoară Bucureștiul, va fi finalizată integral până la sfârșitul anului 2026.

„A0 este autostrada de jur împrejurul Bucureștiului. Am avut și foarte multe întrebări despre stadiul lucrărilor. Suntem așa: pe semicercul sudic, din trei loturi, două au fost deja date în circulație, al treilea, cel care ar închide ultima bucată, astfel încât să putem să mergem de la A1 – autostrada dinspre Pitești – până la A2 – autostrada care duce la Constanța – neîntrerupt. Pot să vă spun că vor fi finalizate la începutul acestei veri. Deci tot semicercul sudic”, a spus Sorin Grindeanu într-un video postat pe TikTok.

Conform ministrului Transporturilor, în ceea ce privește semicercul nordic, 20 de kilometri sunt deja în folosință, asigurând conexiunea între DN1 și DN2. Alte două loturi, între DN2 și A2, vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Ultimul tronson, care leagă A1 de DN1, urmează să fie dat în folosință în 2026.

„Pe toți cei cam 100 de km de jur împrejurul Bucureștiului, care reprezintă autostrada A0, se va putea circula în integralitate la sfârșitul anului viitor, dar pe loturi și până atunci”, a concluzionat Grindeanu.

CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu: Semicercul sudic al A0 ar putea fi finalizat la sfârșitul lunii mai. Circulația completă, posibilă din IUNIE

DN1 va fi lărgit la trei BENZI pe sens între Aeroportul Otopeni și nodul cu A0 / Pistol: Au fost depuse 10 oferte pentru studiul de fezabilitate

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?