Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Orban: Am avut o cooperare foarte serioasă cu Iohannis. Sper că președintele nu s-a implicat în competiția din PNL

VIDEO | Orban: Am avut o cooperare foarte serioasă cu Iohannis. Sper că președintele nu s-a implicat în competiția din PNL

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat că de când ocupă funcția de președinte al PNL, a avut un parteneriat solid și o cooperare foarte bună cu președintele Klaus Iohannis. Acesta neagă că președintele României i-ar fi cerut demisia din funcția de premier pe care o ocupa înainte de alegerile parlamentare și speră ca Iohannis să nu se fi implicat în actuala competiție din PNL.

„Eu pot să vă spun că de când am fost ales președinte PNL, am garantat un parteneriat solid, o cooperare foarte serioasă, dintre președintele României și PNL. Am avut realizări remarcabile, succesul referendumului pentru justiție, singurul partid care a făcut campanie a fost PNL, alături de președinte”, a declarat Orban.

Președintele liberalilor a amintit că împreună cu președintele României a reușit să oprească guvernarea PSD și au lucrat împreună pentru repararea „tuturor stricăciunilor grave pe care a vrut să le provoace PSD”.

„Am luptat împotriva tuturor stricăciunilor grave pe care a vrut să le provoace PSD, în toate domeniile. Am reușit să oprim guvernarea PSD și președintele României a desemnat un premier de la PNL. Nu trebuie neglijată această victorie neașteptată, nu știu cum ar fi arătat România în pandemie cu guvernarea PSD, condusă de Viorica Dăncilă. Parteneriatul cu Iohannis pentru mine a fost o constantă, împreună am reușit să realizăm aceste lucruri. Foarte puțină lume s-ar fi așteptat că avem capacitatea să le realizăm.”, a afirma Orban.

Despre faptul că Iohannis i-ar fi cerut demisia, Orbana spus: „Nu președintele Iohannis mi-a cerut demisiaE o speculație de presă. Am explicat de ce mi-am dat demisia, la acel moment”.

Orban susține că va fi garantul menținerii acestui parteneriat strânse pentru beneficiul României și speră ca Iohannis că nu se fi implicat în alegerile din PNL.

„Sper că Iohannis nu s-a implicat în această competiție din PNL. Voi fi o garanție a menținerii acestui parteneriat strânse pentru beneficiul României. Am uitat să vă spun de refacerea imaginii României pe plan european”, a mai spus liderul PNL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”