Prima pagină » Știri » Procurorii cer arestarea preventivă a lui Leo de la Strehaia și a fiului său pentru înșelăciune

Procurorii cer arestarea preventivă a lui Leo de la Strehaia și a fiului său pentru înșelăciune

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Leo de la Strehaia, fiul său și un alt bărbat pentru înșelăciune, solicitând arestarea preventivă a celor trei.

Anchetatorii arată că cei trei au păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiționat.

,,Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus la data de 19.7.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de 3 persoane pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În cuprinsul actului de inculpare s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2019, cele 3 persoane au indus în eroare reprezentanți ai unei societăți comerciale, determinându-i să livreze cantitatea de 150 de aparate de climatizare, lăsându-le garanție bilete la ordin, emise de societăți coemrciale controlate de aceștia prin interpuși, selectați din rândul persoanelor cu o situație material precară”, a precizat Călin Radu Bogdan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
 

Procurorii arată că cele trei persoane nu intenționau să plătească marfa care le-a fost livrată.

,,În realitate, aceștia nu aveau intenția de a achita contravaloarea mărfii. Valoarea prejudiciului este estimată undeva la aproximativ 300.000 de lei. Cele 3 persoane urmează să fie prezentate judecătoriei sectorului 1, București cu propunere de arestare preventivă”, a mai adăugat Călin Radu Bogdan.

Totodată, purtătorul de cuvânt a mai precizat că cele trei persoane s-au folosit de identități false.

Leo de la Strehaia, împreună cu fiul său și cu un alt bărbat, ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiționat după ce s-au prezentat sub identități false, prejudiciul în cauză fiind de 300.000 de lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenarii politice la Cotroceni dacă guvernul Tomac nu trece de Parlament. Ce vizează Nicușor Dan
Digi24
Cum a încasat familia Trump 500 de milioane de dolari dintr-o afacere, în timp ce investitorii au pierdut peste 90%
Cancan.ro
Cu ce boală fusese diagnosticat Alexandru, medicul mort la Floreasca? Ultima discuție cu un coleg te va lăsa fără cuvinte
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
Cum verifici online dacă ai datorii la ANAF în 2026. Pașii pe care trebuie să îi urmezi
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Adriana Bahmuțeanu „dă din casă” și spune ce se întâmplă în pauzele de filmare ale emisiunilor. „Șocant, cutremurător și apocaliptic dacă ați auzi ce se vorbește”
Digi24
Controversa amenzilor-record pentru bănci. Chirițoiu: Nu e un cartel clasic, au existat contacte numeroase. Ce spune despre prejudicii
Cancan.ro
BREAKING | Liderii clanului Duduianu, săltați de mascați! Ce acuzații grave li se aduc
Ce se întâmplă doctore
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Cum arată Vezuviu văzut din spațiu? Priveliște unică de la bordul Stației Spațiale Internaționale!