Prima pagină » Actualitate » Protest în centrul Capitalei, pentru LEGALIZAREA parteneriatului civil. Partenerii din cupluri de același sex vor DREPTUL la protecție civilă

Protest în centrul Capitalei, pentru LEGALIZAREA parteneriatului civil. Partenerii din cupluri de același sex vor DREPTUL la protecție civilă

Ruxandra Radulescu

Persoanele aflate în cupluri formate din persoane de același sex au protestat în centrul Capitalei pentru legalizarea parteneriatului civil, după modelul altor țări civilizate din Europa.

Nu este vorba de ideea de mariaj ci, despre parteneri, cel puțin conform proiectelor de lege depuse până acum în Parlament. Partenerii beneficiază, așadar, de mai multe protecții civile, cum ar fi pensia de urmaș, în cazul în care unul dintre ei își pierde viața și totodată au și calitățile de coasigurați medical și aparținător, în situația în care unul dintre ei are o problemă medicală.

Hotărârea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în primăvară a anului 2023, aflăm că între anii 2010 și 2020 au fost patru astfel de inițiative legislative care nu au fost votate, care au fost desprinse definitiv. Aceeași hotărâre ne spune și că la momentul respectiv se aflau în circuitul legislativ trei astfel de proiecte de lege.

La momentul actual, există două proiecte de lege, în care susținătorii drepturilor celor aflați în relații formate din persoane de același sex își spun, își spun speranțele. Vorbim, așadar, despre două propuneri, una depusă la finalul lunii octombrie 2018 și una depusă la începutul lunii noiembrie 2018. Ambele au fost respinse de Senat pe data de 18 martie 2019 și sunt și la acest moment în Camera Deputaților.

FOTO: captură-Euronews

Citește și:

Cătălin Drulă, despre LEGALIZAREA căsătoriilor între persoane de același sex: „Elena Lasconi susține cu toată forța parteneriatul„

E. Lasconi, între familia tradițională și DREPTURILE LGBT: Căsătoria este între un bărbat și o femeie. Democrația înseamnă respect pentru minorități

AVOCATUL Dinu Șerban a bătut o femeie, pentru că a refuzat să întrețină relații sexuale cu el. Bărbatul mai are o condamnare pentru tentativă de OMOR

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina