Prima pagină » Actualitate » Trafic reluat pe sectorul Boița-Lazaret. Imagini în timp REAL de pe Valea Oltului

Trafic reluat pe sectorul Boița-Lazaret. Imagini în timp REAL de pe Valea Oltului

A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boița – Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului preconizat. Până astăzi (ziua a 10-a) a fost defrișată aproape 40% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi. Deși și a plouat și astăzi, constructorul a continuat lucrările pe tot parcursul zilei și a informat că la sfârșitul săptămânii acesteia va aduce alpiniști specializați pentru curățarea versantului, anunță CNAIR.
În plus, antreprenorul turc a suplimentat deja echipele responsabile cu siguranța circulației pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar situații de risc în perioada în care traficul rutier este deschis (între orele 20.00 și 6.00).
Aceste măsuri fac parte din obligațiile antreprenorului care trebuie să acționeze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.

Atenție, cad pietre

Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant și pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau arocamente, antreprenorul montează parapete din beton.
În cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil.
Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant pe timpul zilei.
Reamintim că pe DN7 (sectorul Boița – Lazaret) circulația se desfășoară între orele 20.00 -6.00 pentru toți participanții la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30-17.00, doar pentru riverani.
Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A7 ajunge la Bacău. Vezi imaginile noi cu autostrada înainte de deschiderea traficului
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Care sunt orașele din Europa cu cele mai scumpe apartamente?