Antonescu: Ponta a devenit titirezul baronilor, le cântă în strună acestora

Antonescu: Ponta a devenit titirezul baronilor, le cântă în strună acestora

Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Cluj, că atunci când s-a luptat în USL să obțină un număr de candidaturi comune pentru președințiile consiliilor județene nu m-am gândut că vrea să existe 13 baroni, ci să fie dată României șansa de a vedea care este diferența între un teritoriu administrat democratic și unul care devine Republica Mazăre sau Republica Duicu.

„Când am putut să ieșim dintr-o guvernare în care nu mai puteam opri tăvălugul lui Ponta, devenit titirezul baronilor, am dovedit că esența noastră nu stă în corupție și clientelă, ci PNL este un partid apt să practice înțelesul democratic al funcției publice. Suntem legănați în iluzia că fiind membri NATO, țară a UE, lucrurile vor merge de la sine, dar v-ați întrebat cât va mai dura faptul că suntem singura țară a UE în care există feudalism?”, a afirmat liderul PNL.

El a mai spus că există feudalism politic, electoral, economic, nu degeaba există termenul de baron, și, în loc ca premierul să încerce să modernizeze țara, în a o împiedica să fie alcătuită din feude, acesta „le cântă în strună baronilor”, ceea ce înseamnă că România este departe de democrație, de Europa și de NATO.

Crin Antonescu a afirmat că nici PNL nu e scutit de flagelul corupției, dar aceste lucru nu sunt esența și proiectul partidului, așa cum sunt la PSD.

„PNL nu este un partid scutit de flagelul corupției, de mecanisme ample de clientelă și favoritism, dar șansa formațiunii este că aceste lucruri nu sunt esența și proiectul PNL, așa cum ne-am convins că sunt esența și singurul proiect al PSD”, a adăugat Crin Antonescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce și-au făcut tratamente faciale