BARONUL PUILOR. Florin Popescu, mâna dreaptă a Elenei Udrea, urmărit penal pentru că a cerut 70 de tone de carne de pui grill pentru mită electorală

Redactor:
Biro Attila
BARONUL PUILOR. Florin Popescu, mâna dreaptă a Elenei Udrea, urmărit penal pentru că a cerut 70 de tone de carne de pui grill pentru mită electorală
Florin Popescu acuzat de trafic de influență

Florin Popescu a fost audiat la DNA unde i-a fost adus la cunoștință faptul că este urmărit penal. „Nu am nimic de ascuns. Sunt la dispoziția Justiției”, a declarat Florin Popescu la ieșirea de la DNA. Ba mai mult, el s-a apărat spunând că DNA îl acuză că ar fi cerut produse agricole, care, a precizat Popescu, „oricum, nu sunt droguri”: „În primul rând, vreau să mulțumesc celor de aici, de la DNA, pentru că au fost foarte corecți, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-aș fi încălcat și mi-au pus la dispoziție dosarul în termenul legal. Mi-au adus la cunoștință învinuirile, faptul că am avut o legătură acum doi ani de zile, în 2012, cu o firmă de pe raza județului Dâmbovița și că aș fi solicitat, în prima funcție pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care să le folosesc în campania electorală”, a spus deputatul Florin Popescu. Întrebat despre câți saci de produse a fost vorba, ce produse erau și în ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit să comenteze, dar a arătat că nu are nimic de ascuns, că este la dispoziția justiției și că „oricum nu sunt droguri”.

DNA a anunțat că solicită Parlamentului încuviințarea arestării preventive. Pentru că Popescu este deputat procurorii nu se pot cere instanței arestarea sa, doar după ce Parlamentul aprobă cererea. În cazul deputatului Vlad Cosma parlamentul a refuzat să aprobe o astfel de cerere

„În anul 2012,  inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al  organizației județene Dâmbovița al unui partid politic,  i-a cerut  administratorului unor societăți comerciale (denunțător în cauză) cantitatea de  60 sau 70 tone pui (grill), cu o valoare de peste 400.000 lei, pentru a o distribui cetățenilor în scop electoral, în contextul campaniei electorale din luna iunie 2012”, se arată în comunicatul DNA

Procurorii mai spun că omul de afaceri și Florin Popescu au încercat să disimuleze operațiune de livrare a cărnii de pui. „Pentru a împiedica descoperirea faptei de corupție, omul de afaceri respectiv  a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri.  Detaliile privind livrarea,  transportul și   locurile de descărcare a  produselor au fost stabilite de Popescu Florin Aurelian cu o persoană, auditor financiar și cenzor la  una din firmele omului de afaceri denunțător, la cererea acestuia din urmă”, mai spune DNA

Florin Popescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de art. 13 din Legea 78/2000 și anume folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Apărarea lui Florin Popescu

Întrebat dacă dosarul în care este vizat are legătură cu presupuse fapte de corupție privind modul de organizare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, Popescu a declarat citat de Mediafax că s-a implicat în acea campanie, deși era suspendat din funcția deșinută atunci în PDL.

Întrebat dacă în legătură cu acea campanie a cerut bani unor oameni de afaceri, Popescu a spus că nu a solicitat niciun ban. Întrebat care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 și care acțiunile sale directe, Popescu a răspuns: „În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram președintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram președinte de partid și eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul județului Dâmbovița, nici la nivel național. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală și am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria față de Târgoviște și de județul Dâmbovița, să mă voteze”.

Întrebat dacă se află pentru prima dată la DNA, Florin Popescu a spus că a mai avut o reclamație făcută de „niște adversari de acolo, din județul Dâmbovița, pe o temă mai veche, cu un stilou …” (Sursa: Mediafax)

Cine este Florin Popescu

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmbovița și președinte al CJ Dâmbovița în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obținut un mandat de deputat în Dâmbovița. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP. De altfel, el este unul dintre susținătorii cei mai activi ai Elenei Udrea pe care a sprijinit-o în cursa pentru șefia PDL și a urmat-o ulterior la Mișcarea Populară.

Are 46 de ani și este originar din Galați. În 1992 a absolvit Facultatea de Medicina a Universității București. În 2010 susține că a devenit doctor în economie. În perioda 2004-2008 a mai deținut un mandat de deputat. Și-a început cariera politică în Alianța Pentru România, formațiune condusă de Teodor Meleșcanu actualul director al SIE. În 2002 a trecut la PNL unde a stat până în 2007. În 2007 a devenit președinte al organizației județene a PLD care apoi a fost absorbit de PDL. În perioda 2007-2008 a ajuns vicepreședinte al PDL și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. A deținut și două mandate de consilier local la Târgoviște în perioda 1996-2004. În aceeași perioadă, Popescu a candidat fără succes la primăria municipiului Târgoviște.

În ultima declarație de avere spune că are cinci terenuri, o casă și trei apartamente. Mai spune că nu deține nici o mașină dar că are cate 5% acțiuni la două societăți comeriale. Deputatul declară și un credit de 9000 de euro.

Apropiatul Elenei Udrea

Numele lui Florin Popescu a fost vehiculat în mai multe dosare de corupție ale unor primari din Dâmbovița. El este considerat și unul dintre apropații Elenei Udrea. De altfel, în 2011 CJ Dâmbovița a suferit cele mai importante corecții financiare pe fondurile europene. Asta înseamnă că fondurile au fost utilizate defectuos sau că existau diverse suspiciuni de fraudare a banilor europeni. 

În acest moment Florin Popescu nu are încă o calitate oficială în dosar. Vezi aici detalii

Pe 24 aprilie 2013 Florin Popescu a fost cuzat oficial de ANI de conflict de interese.  În cazul lui Popescu, ANI susține că acesta a încălcat regimul incompatibilităților în anul 2010 când deținea funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Potrivit inspectorilor ANI, Florin Popescu a semnat șapte acte adiționale la un contract încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și compania Procor SA companie la care a fost acționar până în 2008.

ANI susține că, potrivit legislației, Popescu a încălcat legislația pentru că și-a creat un beneficiu material. Potrivit ANI, cele șapte acte adiționale au adus în conturile companiei la care a deținut acțiuni nu mai puțin de 230.000 euro. Deputatul a fost notificat de ANI și a depus un punct de vedere.

„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese de către Florin Aurelian Popescu, întrucât, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 436/20.10.2010, precum și șapte acte adiționale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. PROCOR S.A., societate unde acesta a deținut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obținut fiind în cuantum de  1.003.509,37 Lei (aprox. 228.070 Euro)”, se arată în comunicatul ANI.

Agenția a sesizat în cazul lui Florin Popescu Parchetul Curții de Apel Ploiești pentru infracțiunea de conflict de interese. Până acum Florin Popescu nu a fost trimis în judecată

12 dosare investigate de DNA la CJ Dâmbovița

Presa locală a semnalat că DNA are în cercetare 12 dosare penale care vizează activitatea Consiliului Județean Dâmbovița. „Pe rolul DNA Serviciul Teritorial Ploiești se află 12 dosare penal în care procurorii efectuează acte premergătoare privind în esențp, legalitatea derulării mai multor proceduri de achiziție publică și circumstanțele încheierii unor contracte de lucrări la Nivelul Consiliului Județean Dâmbovița”, se arată într-o adresă remis de DNA publicației Jurnalul de Dâmbovița

Inchide