Cazul Crăinicenu-Frumușanu a fost închis, CEDO despăgubește familiile lor cu câte 30.000 de euro

Soțul Auricăi Crăiniceanu și părinții studentului Ștefan Crăiniceanu – cei doi fiind uciși în timpul mineriadei din septembrie 1991, soldat cu căderea Guvernului Petre Roman – vor primi despăgubiri de câte 30.000 de euro, potrivit unei decizii de marți a Curții Europene de la Strasbourg.

Curtea condamnă România la plata de despăgubiri pentru satisfacție echitabilă, către cele două familii ca urmare a pierderii soției, respectiv a fiului, în timpul revoltei din Guvernul de la București în toamna lui ’91, întrucât lipsa de cooperare între autoritățile române a făcut ca cei care au suprimat viața celor doi să nu fie aduși în fața justiției.

În decizia sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) notează faptul că deși Secția Parchetelor Militare a solicitat Serviciului Român de Informații, Inspectoratului General al Jandarmeriei, precum și altor instituții publice informații privind distrugerea de dovezi care a avut loc în 3 noiembrie 1992, acestea nu au dat curs cererii.

Curtea reamintește că ascunderea de dovezi pune la îndoială capacitatea de a face investigații și de a stabili faptele. Fără a subestima complexitatea cauzei (investigație materializată în 18 de volume, respectiv 4.383 de pagini), Curtea de la Strasbourg constată că contextul socio-politic general al perioadei în cauză, nu justifică nici durata anchetei în cazul Crăiniceanu-Frumușanu și nici modul în care ea a fost condusă în acest timp.

În schimb, spune CEDO, este important ca societatea românească să știe exact ce s-a întâmplat în timpul operațiunilor de reprimare a revoltei care a avut loc în sediul Guvernului din Piața Victoriei, în 25 septembrie 1991, încurajând autoritățile să se ocupe de caz, prompt și fără întârziere, pentru a preveni orice act care s-ar bucura de impunitate.

Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a stabilit că a fost o încălcare a articolului 2 (dreptul la viață), însă a făcut o derogare și a aplicat articolul 41 din Convenția Europeană (concret, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, CEDO acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă).

Astfel, Curtea a stabilit că România trebuie să plătească 30.000 de euro reclamantului Crăiniceanu Viorel pentru prejudiciul material și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli, precum și reclamanților Ștefan și Maria Luciana Frumuşanu 30.000 euro pentru prejudiciul material și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Cazul privind uciderea studentului Andrei Frumușanu și a Auricăi Crăiniceanu, în timpul mineriadei din septembrie 1991, soldată cu demisia Guvernului Petre Roman, a fost redeschis de către Secția Parchetelor Militare, potrivit unei comunicări din 25 decembrie 2011 a instituției la solicitarea agenției MEDIAFAX.

În noiembrie 2003, procurorii militari au comunicat părinților lui Andrei Frumușanu că au fost retrase acuzațiile aduse maiorului din cadrul Serviciului de protecție și pază (SPP) Vasile Gabor, inculpat pentru împușcarea tînărului, anchetatorii adăugînd că dosarul rămîne cu autor necunoscut.

Dosarul privind uciderea, în timpul mineriadei din septembrie 1991, a studentului Andrei Frumușanu și a Auricăi Crăiniceanu a fost restituit procurorilor, în decembrie 2000, pentru completarea urmăririi penale, ca urmare a unei hotărâri a Curții Supreme (devenită Înalta Curte de Casație și Justiție-n.r.).

În cazul privind uciderea lui Frumușanu și Crăiniceanu, Secția Parchetelor Militare a dispus în 10 octombrie 2011 „redeschiderea urmăririi penale «in rem»”, pentru omor deosebit de grav, fiind întocmit un plan de anchetă cu privire la aspectele probatorii menționate în sentința penală numărul 5 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București (unde a fost contestată soluția de scoatere de sub acuzare a ofițerului SPP-n.r.) și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru clarificarea acestora.

„În perioada 10-26 octombrie 2011, s-au trimis adrese de relații la Parlamentul României, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Statul Major General, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Televiziunea Română, Serviciul Român de Informații, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și Grupul de Dialog Social”, se arată în comunicatul, remis, vineri, agenției MEDIAFAX, de către Secția Parchetelor Militare (SPM).

Niciuna dintre instituții nu a trimis răspuns la solicitarea SPM, astfel că în cursul lunii noiembrie instituția a revenit cu cererile.

Între timp, au fost audiați martorii Ștefan Cătălin Cățoiu, Dorel Grădinaru, Nicolae Dîrdîiac și Bogdan Gămăleț, în legătură cu „problematica înregistrărilor filmate în data de 25 septembrie 1991 de către personalul specializat din cadrul Guvernului”.

„În același scop se continuă demersurile pentru identificarea și audierea martorilor Octavian Mircea Ciulea și Dan Roșu”, mai spune sursa citată, precizând că domiciliile lor nu au putut fi identificate.

Pe de altă parte, procurorii l-au citat pe colonelul în rezervă Petre Pănciulescu, fost cadru SPP, pentru a fi audiat în 15 decembrie 2011, însă acesta nu s-a prezentat, nefiind comunicate motivele absenței sale.

Și martorul Ion Șmatoc – care a avut calitatea de expert în timpul fazei de judecată a procesului privind uciderea celor două persoane – a fost căutat pentru audieri, dar între timp decedase (în 2005).

În 2003, Secția Parchetelor Militare a comunicat familiei Frumușanu că ofițerul SPP acuzat de uciderea fiului lor (la vârsta de 24 de ani-n.r.) a fost scos de sub urmărire penală.

Instanța supremă admisese, în 14 decembrie 2000, recursul Parchetului și a părților civile care solicitaseră restituirea, pentru completarea anchetei, a dosarului în care maiorul Vasile Dorel Gabor din cadrul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) era acuzat că i-ar fi ucis pe cei doi tineri, în timpul mineriadei.

Această decizie a survenit hotărârii Curții Militare de Apel, care îl achitase pe maiorul SPP, considerînd că Vasile Gabor nu este vinovat de împușcarea celor două persoane.

Inițial, ofițerul a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la opt ani de închisoare pentru omor. Deși magistrații militari au reținut în sarcina inculpatului circumstanțe atenuante, acesta a atacat sentința cu apel, considerîndu-se nevinovat. Instanța care a judecat apelul făcut de maior a admis mai multe probe solicitate de către avocatul acestuia, printre care și audierea unui expert în balistică.

Expertul în balistică, audiat de Curtea Militară de Apel în 23 iunie 1999, afirma că Frumușanu și Crăiniceanu au fost uciși cu alt gen de muniție, contrazicînd cele susținute de procurori.

Colonelul (r) Ion Șmatoc (decedat între în anul 2005-n.r.), considerat cel mai bun expert balistic din țară, declara că Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu nu au fost împușcați cu muniție reactivă (cartușe de semnalizare), aceasta din urmă neputând ucide și nici măcar răni. În fața judecătorilor militari, colonelul (r) Ion Șmatoc și-a susținut declarația cu calcule referitoare la forța cinetică a unui cartuș de semnalizare, care lovește un corp de la o anumită distanță. Expertul considera că rănile suferite de cele două victime nu puteau fi produse decît de o muniție reactivă de tip Jirojet, care nu exista în dotarea forțelor militare române și care se fabrica în Statele Unite.

În rechizitoriul prin care Vasile Gabor a fost deferit justiției se arăta că, în 25 septembrie 1991, în urma venirii în Piața Victoriei a unor grupuri mari de mineri, în jurul Guvernului au fost plasate cordoane de militari, aparținînd UM 0305 și Poliției Capitalei, inclusiv din cadrul Brigăzii de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice București. Paza interioară a obiectivului a fost asigurată de efective aparținînd UM 0530, precum și de forțe din cadrul MApN.

Securitatea demnitarilor, inclusiv a premierului Petre Roman, a fost garantată de SPP, UM 01064 București. Întrucât premierul se afla clădire, SPP a triplat efectivele prezente în imobil. În plus, la fața locului s-a deplasat o subunitate de la Formațiunea de Intervenție Antiteroristă a SPP, condusă de Vasile Dorel Gabor, la acea dată căpitan.

Conform rechizitoriului, la aproximativ o oră după ce au ocupat Piața Victoriei, manifestanții au trecut la acțiuni de o extremă violență, atacând și rănind forțele de ordine cu obiecte contondente și sticle incendiare. Acțiunile violente au determinat reacția organelor de ordine, care au trecut la restabilirea situației, folosind, pentru înlăturarea manifestanților turbulenți, bastoane de cauciuc și încărcături chimice iritant-lacrimogene.

La ora 18.00, s-a ordonat dispersarea manifestanților din jurul clădirii Guvernului. Acest lucru a determinat creșterea intensității confruntărilor directe și violente dintre forțele de ordine și manifestanți. În acele momente, ofițerul Gabor se afla la etajul al II-lea, în anticamera cabinetului secretarului general al Guvernului, cu vedere spre Bulevardelor Iancu de Hunedoara și Ana Ipătescu (actual Lascăr Catargiu).

Pe fondul violențelor care se petreceau în jurul clădirii (parterul suferise distrugeri majore, iar un militar în termen fusese incendiat, decedînd ulterior), Gabor a început să tragă cu un pistolul de semnalizare, calibru 26 de milimetri, în manifestanții care se aflau în direcția „blocului TAROM” (acum sediul unei bănci), din Piața Victoriei.

În jurul orei 18.15, soții Aurica și Viorel Crăiniceanu au sosit în Piața Victoriei, venind dinspre Piața Romană. Ei s-au oprit pentru cîteva momente lîngă „blocul TAROM”. În acea clipă, unul din cartușele trase a lovit-o pe Aurica Crăiniceanu (27 de ani). Ea a fost transportată la Spitalul Municipal București și internată la ora 19.30, însă, în pofida tratamentului, ea a decedat a doua zi.

În jurul orei 18.40, un al doilea cartuș tras l-ar fi lovit în piept pe studentul Andrei Frumușanu (24 de ani). El a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență București, unde, la ora 19.05, s-a constatat decesul.

Vasile Gabor a fost trimis în judecată după aproape patru ani de la uciderea celor doi tineri, în august 1995, împreună cu căpitanul Marian Constantin, acuzat de fals și uz de fals pentru că, prin întocmirea unor documente, ar fi încercat să ascundă faptul că ofițerul a tras cu muniție reactivă. Marian Constantin, condamnat în prima instanță la șase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, a fost achitat în 16 iunie 2000, după ce judecătorii au constatat că faptele, comise cu aproape nouă ani în urmă, s-au prescris, iar inculpatul nu mai putea răspunde penal.

După 20 de ani de cercetări în acest caz și confruntări politice pe această temă, persoana care i-a împușcat pe Aurica Crăiniceanu și Andrei Frumușanu rămîne necunoscută, la fel ca și în cazul jandarmului Nicolae Lazăr, mort tot în urma mineriadei din septembrie 1991. Militarul, care se afla în sediul Guvernului, a fost ars de viu de flăcările produse de o sticlă incendiară aruncată pe fereastră de unul dintre minerii care atacau Palatul Victoria.