Cod portocaliu de inundații până sâmbătă dimineață în Botoșani, restul avertizărilor, ridicate

Publicat: 15 02. 2012, 10:27
Actualizat: 23 05. 2012, 21:11
Hidrologii mențin codul portocaliu de inundații în județul Botoșani până sâmbătă dimineață, celelalte avertizări transmite anterior județelor Bihor, Alba și Mureș fiind ridicate.

Hidrologii mențin codul portocaliu de inundații în județul Botoșani până sâmbătă dimineață, celelalte avertizări transmite anterior județelor Bihor, Alba și Mureș fiind ridicate.

Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) a trimis, vineri după-amiază, o avertizare hidrologică autorităților județene din Botoșani. Avertizarea menține codul portocaliu până sâmbătă dimineață, la ora 3.00, din cauza cotelor extrem de ridicate ale râului Prut.

În plus, codurile galben și portocaliu pentru județele Bihor, Alba și Mureș au fost ridicate.

Hidrologii se așteaptă ca, în urma ploilor, debitele Prutului să depășească vineri și sâmbătă cotele de inundație

"În intervalul 14 septembrie 2007 ora 13:00 – 15 septembrie 2007 ora 03:00 se va menține peste cota de inundație râul Prut, pe sectorul Oroftiana-Rădăuți Prut din județul Botoșani", susțin hidrologii în textul documentului citat.