CODUL RUTIER ar putea fi modificat din nou. SCHIMBĂRI pentru cei care susțin EXAMENUL AUTO. Ce s-ar putea întâmpla cu EXAMINATORUL și INSTRUCTORUL AUTO

Publicat: 22 06. 2018, 09:24

Propunerile vor trece prin comisia pentru industrie și cea juridică, după care ar urma să primească o formă finală. Se propune liberalizarea EXAMINĂRII AUTO, astfel încât să fie efectuată și de către civili atestați de către MAI care nu au legătură cu școli de șoferi. Prin această măsură se urmărește „posibilitatea distribuirii cadrelor politienesti pe domenii ne-externalizate,  cum ar fi eliberarea documentelor, etc”, relevă documentul citat.

De asemenea, se propune eliminarea STRESULUI LA EXAMENUL AUTO, urmând ca examinatorul să stea pe bancheta din spate a mașinii și instructorul alături sau la categoria C, cu instructorul lângă candidat și examinatorul lângă instructor.

O altă propunere a deputaților insistă pentru prevenție și cer acțiuni clare prin care participanții la trafic să fie convinși sau îndrumați să respecte regulile rutiere, informează stirilekanald.ro. „Exemple: vizibilitatea politiei rutiere, interzicerea folosirii de masini de politie neinscriptionate, pozitionarea vizibila, in permanenta, a politistului si autospecialelor de politie, instalarea de indicatoare cu prezenta echipajelor de politie rutiera statice, a radarelor fixe, a punctelor de control  etc. Folosirea echipamentului portabil de masurare a vitezei (pistol) se va putea face doar de catre politistii rutieristi din interiorul autospecialelor inscriptionate, sau din afara acestora, la loc vizibil de pentru participantii la trafic, la o distanta de cel mult 5 m de autospeciala de politie. Inscriptionarea unitara a autospecialelor politiei rutiere, indiferent de tip si marca si echiparea acestora obligatoriu cu echipamente standard acustice si luminoase”, propune documentul deputaților.

Se propune și urmarea OBLIGATORIE a cursurilor de conștientizare a riscurilor săvârșirii unor contravenții, pentru cei care vor reducerea perioadei de suspendare, începând cu a doua contravenție ce prevede sancțiune complementară de suspendare drept conducere, săvârșită într-un interval de doi ani (prima oară rămâne dreptul de reducere conform legislației actuale, în baza promovării examinării gratuite), și înlăturarea restricțiilor existente privind dreptul la o nouă reducere a perioadei de suspendare.

De asemenea, o propunere vizează CREȘTEREA VITEZEI MAXIME admise în localitățile unde nu sunt case lângă șosea. „Restrictiile de viteza in localitati sa fie instituite doar pe segmentul de drum unde exista locuinte, institutii scolare, etc. Nu se impune aplicarea restrictiilor pe sectoarele de drum aflate in interiorul localitatilor unde stanga-dreapta nu exista niciun fel de locuinte, iar caracteristica constructiva a drumului este similara cu segmente de drum din afara localitatilor unde nu exista decat restrictia generala de viteza de 90 km/h”, scrie in propunere.

Deputații mai cer ca dreptul de examinare și obținere a permisului să fie într-un TIMP REZONABIL, deoarece întârzierile în acest sens sunt de luni de zile. Perioada maximă de timp de la finalizarea școlii de conducere până la examinarea practică ar urma să nu depășească 30 DE ZILE, iar perioada de programare pentru ÎNMATRICULAREA UNEI MAȘINI să nu treacă de 45 DE ZILE.