Dan Barna critică dur Guvernul Orban: Şcoala nu este fenomen meteo neaşteptat, nimeni nu poate pretinde că a fost luat prin surprindere!

Publicat: 13 09. 2020, 17:16
Dan Barna critică dur Guvernul Orban: Şcoala nu este fenomen meteo neaşteptat, nimeni nu poate pretinde că a fost luat prin surprindere!

Dan Barna critică autoritățile pentru modul în care au gestionat reînceperea școlii în pandemia de coronavirus și spune că „școala nu e un fenomen meteo neașteptat, nimeni nu poate pretinde că a fost luat prin surprindere”.

„De la începutul pandemiei autorităţile române ştiau că va veni acest moment. Şase luni au avut timp să pregătească începutul de an şcolar. Şcoala nu e fenomen meteo neaşteptat, nimeni nu poate pretinde că a fost luat prin surprindere. Lipsesc dotările pentru şcoli, lipsesc resursele şi, mai ales, lipseşte încrederea că e cineva acolo care ştie ce face, care are un plan coerent. De aceea colegii mei au făcut un site cu informaţii şi sfaturi utile pentru elevi şi părinţi (poate fi accesat aici http://www.scolipregatite.ro/). Într-o administraţie funcţională un asemenea demers ar fi venit de la autorităţi nu de la opoziţie. Părinţii au dreptate să fie îngrijoraţi. Au dreptate să întrebe cum au ajuns în situaţia de a pune în balanţă pe de o parte educaţia şi pe de alta sănătatea. Aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple şi totuşi aici suntem”, a scris Dan Barna duminică pe Facebook.

Pe de altă parte, Barna spune că USR-PLUS a promovat întotdeauna transferul responsabilității privind școlile către comunitățile locale, dar nu a a zis niciodată că „trebuie aruncată pisica în sarcina directorilor și administrațiilor locale, atunci când situația devine gravă”.

„Părinții au tot dreptul să fie nervoși!”

„Pe de altă parte, nici pentru primari anul şcolar nu e o surpriză. Un primar responsabil s-ar fi întrebat încă din primăvară «Ce fac eu pentru familiile cu copii la şcoală? Pot ajuta cumva?”. Vă asigur că aveau metode. Unele primării au bugete semnificative pe care le cheltuie pe panseluţe în loc să le cheltuie pe educaţie. Cele care nu aveau resurse le puteau cere de acum şase luni de la guvern. Dar mulţi primari preferă să ceară bani pentru lucrări publice de calitate îndoielnică care se duc spre firmele de partid prin PNDL. Părinţii au tot dreptul să fie nervoşi, iar noi toţi avem dreptul să ne întrebăm cum va arăta viitorul nostru”, a conchis Barna.

Orban, despre redeschiderea școlilor: Copiii, mai puțin expuși riscului decât la locurile de joacă

Premierul Ludovic Orban, prezent duminică la Călărași, a ținut să-i liniștească din nou pe părinții îngrijorați de reînceperea școlii în pandemie. Potrivit acestuia, elevii vor fi mai puțin expuși riscului decât dacă s-ar afla în parcuri la joacă.

„Învăţământul este o necesitate. Copiii trebuie încurajaţi să meargă la şcoală pentru dezvoltarea lor, iar părinţilor le transmit să aibă încredere pentru că aceştia sunt mai puţin expuşi riscului la şcoală decât dacă se află la locurile de joacă sau oriunde, în aer liber. Am luat toate măsurile necesare pentru ca şcolile să se deschidă în siguranţă. Copiii trebuie învăţaţi să respecte regulile sanitare, iar părinţii să fie atenţi la orice simptom de boală al acestora”, a spus premierul Ludovic Orban, care a amintit că îmbolnăviri în rândul micuților s-au înregistrat și în cele șase luni de pandemie de Covid-19, chiar dacă școlile au fost închise.