Decizia Parchetului General în dosarul în care Robert Negoiță îl acuză pe Sebastian Ghiță de amenințări cu moartea

Decizia Parchetului General în dosarul în care Robert Negoiță îl acuză pe Sebastian Ghiță de amenințări cu moartea
Publicat: 16/05/2014, 11:59
Actualizat: 08/08/2014, 16:55

La trei zile după ce Robert Negoiță a sesizat Parchetul susținând că Sebastian Ghiță l-a amenințat cu moartea, procurorii au început urmărirea penală în acest caz pentru faptele semnalate. Asta înseamnă că, în acest moment, Sebastian Ghiță nu este urmărit penal, procurorii analizând doar dacă faptele reclamate se confirmă. „În cauza având ca obiect plângerea formulată de numitul Negoiță Robert împotriva lui Ghiță Sebastian, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus astăzi, 16.05.2014, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. În interesul soluționării cauzei, în perioada următoare vor fi efectuate audieri”, se arată în comunicatul Parchetului General

Contactat de gândul Sebastian Ghiță a declarat următoarele: „Pe noul cod pentru orice plângere depusă se începe urmărirea penală. Era normal să înceapă urmărirea penală”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a depus, marți 13 mai, la Parchetul General o plângere penală împotriva deputatului PSD Sebastian Ghiță pe care îl acuza că l-a amenințat cu moartea. Vicepreședintele PSD și primar al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat la Parchet în cursul zilei de marți pentru a depune personal plângerea. „Sebastian Ghiță m-a sunat în urmă cu o săptămână și m-a amenințat josnic și rușinos. M-a amenințat cu moartea”, a susținut primarul sectorului 3.

„Mi-a spus: ‘Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las’. Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus”, a relatat Negoiță.

Sebastian Ghiță a negat că l-ar fi amenințat pe Negoiță. „Nu am mai vorbit cu domnul Negoiță nici direct si nici la telefon de foarte multe zile. Nu am avut niciodata legaturi de nici un fel. Ori a visat urat ieri noapte, ori l-a pacalit cineva aseară la telefon”, a declarat Sebastian Ghiță citat de RTV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Exclusiv: Fosta iubită a lui Philipp Plein explodează. Ce acuzații îi aduce româncei Andreea Sasu
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ